Telefonul Samsung Galaxy S5 a implementat un senzor biometric pentru amprente, iar această opţiune pentru autentificare a fost preluată ulterior şi de modelele Galaxy S5 Mini şi Galaxy Alpha. Nu este de mirare că viitorul Galaxy Note 4, care va fi dezvăluit în cadrul IFA Berlin 2014, va implementa şi el un astfel de senzor, însă acesta va oferi şi câteva funcţii noi care-l vor face mai util.
Software folosit în prezent de către Samsung implementează funcţiile de autentificare cu ajutorul amprentei digitale în Lock Screen, Private Mode, contul Samsung şi aplicaţia PayPal. Acest set cam redus de opţiuni va fi însă îmbunătăţit prin implementarea suportului pentru această formă de autentificare şi în cadrul browser-ului. Utilizatorii care accesează des site-uri care necesită autentificarea vor putea folosi numele de cont şi parola o singură dată, autentificările ulterioare putând fi validate printr-o simplă trecere a degetului pe suprafaţa senzorului.
Cea de-a doua funcţie care va fi implementată pe Galaxy Note 4 va permite asocierea unor funcţii sau aplicaţii cu fiecare dintre amprentele papilare înregistrate. O funcţie cunoscută de la HTC One Max, Fingerprint Shortcuts va permite astfel lansarea rapidă a unor aplicaţii fără a mai trece prin meniuri sau opţiuni cu ajutorul unui simplu gest.
Samsung Galaxy Note 4 va fi prezentat oficial pe data de 3 septembrie în cadrul unui eveniment triplu care va avea loc la Berlin, New York şi Beijing.