Skype pentru Windows Phone a ieşit din Beta – cu limitări

23.04.2012
Skype pentru Windows Phone a ieşit din Beta - cu limitări

După prezentarea unui preview în luna februarie, aplicaţia Skype pentru Windows Phone a fost prezentată fără statutul Beta. Era şi cazul, în condiţiile în care Microsoft a cumpărat compania care o dezvoltă. În plus, ţinând cont de popularitatea sa, era cel puţin ciudat ca Windows Phone să nu suporte Skype. Pe de altă parte, lucrurile au fost puţin complicate pentru sistemul de operare mobil semnat de Microsoft. Încă de la început a existat o listă lungă de limitări şi ultima versiune nu iese din tipare. În mod similar, Skype pentru Windows Phone oferă funcţionalităţile de bază, însă este limitată în anumite aspecte.

O parte din telefoanele noi lansate cu Windows Phone şi care dispun de cameră foto frontală vor putea rula Skype, cu suport pentru apeluri video şi apeluri taxate către reţele fixe şi mobile. Printre acestea se numără Nokia Lumia 800, Lumia 710, HTC Titan, HTC Radar şi Samsung Focus S. Din nefericire, cei care deţin un dispozitiv cu WP7 mai vechi, probabil că nu au la dispoziţie o cameră frontală şi nu se vor putea bucura de apeluri video.

O altă limitare destul de importantă este dată de memoria RAM a terminalului. Viitoarele modele entry level, cu 256 MB RAM, nu vu putea rula Skype. Printre acestea se numără şi Nokia Lumia 610, pe care producătorul nu l-a dotat cu o cameră frontală. În plus, headset-urile Bluetooth nu sunt suportate de Skype, aşa că va trebui să vă limitaţi la ce oferă telefonul sau un headset cu fir.

Pentru o încheiere spectaculoasă a listei de limitări, aplicaţia nu va anunţa utilizatorul în cazul unor apeluri sau conversaţii noi dacă a fost pusă în fundal. În acest caz, ce rost mai are să consume memorie în fundal? Dacă deţineţi un terminal de ultimă generaţie ce rulează Windows Phone, puteţi căuta Skype în Marketplace.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News