Smartphone-uri: rezultate sub aşteptări pentru Samsung

Smartphone-uri: rezultate sub aşteptări pentru Samsung

Pe piaţa smartphone-urilor, raportul oficial Samsung la
finele trimestrului 2
(Q2 2011) a fost aşteptat cu
sufletul la gură de către analişti. Aceştia plasau compania
sud-coreeană pe locul secund sau chiar în poziţia de lider de
piaţă, în faţa Nokia şi Apple, însă rezultatele din raport lasă loc de
interpretări
.

Samsung a evitat să dea cifre concrete cu privire la numărul de
smartphone-uri şi telefoane feature-phone livrate, iar
controversele nu au întârziat să apară. Din calculele efectuate
(raportate la Q2 2010), rezultă o variaţie între 16,1 şi
19,2 milioane de smartphone-uri.


Apple a livrat 20,34 milioane de smartphone-uri, iar Nokia 16,7
milioane
. Astfel, există posibilitatea
ca
Samsung să fie încă în spatele Nokia,
pe locul 3. În cel mai bun caz, a urcat pe locul 2, în spatele
Apple.

Faptul că au evitat să pună pe hârtie
cifrele concrete
şi au preferat să se exprime prin valori
procentuale şi formulări imprecise (de genul „o uşoară descreştere
faţă de anul trecut”), ne face să credem că rezultatele nu sunt
deloc pe măsura aşteptărilor.

Chiar şi în aceste condiţii mai puţin spectaculoase, Samsung a
înregistrat o creştere de 24% faţă de trimestrul precedent. Sperăm
totuşi ca sud-coreenii să revină zilele acestea informaţii
exacte.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News