Smartphone-urile Nokia vor beneficia de tehnologia optică ZEISS

06.07.2017
Smartphone-urile Nokia vor beneficia de tehnologia optică ZEISS

HMD Global încă nu a anunţat în mod oficial un model flagship din noua sa gamă de smartphone-uri cu Android Nokia, însă este foarte evident că se pregăteşte de acest eveniment. Compania finlandeză, care deţine licenţa pentru dezvoltarea de noi smartphone-uri şi tablete Nokia, a anunţat un parteneriat cu producătorul de tehnologie optică ZIESS, prin care cele două companii vor colabora în dezvoltarea de smartphone-uri şi tehnologii pentru realizarea de fotografii de calitate.

Conform comunicatului de presă trimis de HMD Global, noile smartphone-uri Nokia vor beneficia de tehnologie ZEISS atât la nivel hardware, cât şi software, ecranul şi lentilele foto fiind elementele principale care vor avea cel mai mult de câştigat de pe urma acestui parteneriat. HMD se bazează pe faptul că brandul Nokia şi brandul ZEISS au fost asociate în trecut pentru dezvoltarea de telefoane mobile (smart şi non-smart).

Acest anunţ vine la scurt timp după ce au apărut zvonuri şi imagini online cu un nou smartphone Nokia cu Android care ar putea fi anunţat în curând de HMD Global. Este posibil ca acest parteneriat să fie unul dintre ultimele detalii importante care trebuiau să fie puse la punct înainte de a putea devălui în mod oficial noul dispozitiv.

Conform detaliilor disponibile în acest moment, flagship-ul Nokia 8 ar putea fi livrat cu o cameră foto cu doi senzori de 13 megapixeli, iar anunţul de faţă sugerează că optica şi probabil o parte din software-ul de captură foto şi video vor fi realizate de ZEISS. Întrucât anunţul acestui smartphone este aşteptat cândva în luna iulie, probabil că nu vom mai avea foarte mult de aşteptat până când vom afla detalii pe canale oficiale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult