Smartphone-urile vândute în Rusia vor trebui să includă aplicaţii care „protejează valorile şi tradiţiile spirituale naţionale”

27.01.2020
Smartphone-urile vândute în Rusia vor trebui să includă aplicaţii care „protejează valorile şi tradiţiile spirituale naţionale”

În urmă cu doar câteva luni, Rusia adopta o lege care obligă toţi producătorii de electronice să ofere pre-instalat şi software „domestic”, care să ofere utilizatorilor alternative locale la aplicaţiile şi serviciile produse de companii din vest. Această iniţiativă a fost prezentată iniţial drept o strategie pentru a oferi o şansă pe piaţă companiilor din Rusia, însă noile reguli care au fost propuse de Serviciul Anti-Monopol sugerează că este vorba despre „prioritatea tradiţiilor spirituale şi valorilor morale ruseşti”.

Primele reglementări propuse pentru legea care obligă pre-instalarea de software rusesc pe dispozitive vorbeşte despre integrarea de software local care va ajuta la protejarea valorilor şi tradiţiilor din Rusia. Ce înseamnă acest lucru nu este tocmai clar şi nici explicat. Alte reguli spun că respectivele aplicaţii şi servicii trebuie să fie populare şi bine securizate, însă nu este clar care sunt criteriile după care vor fi judecate acestea.

Până la adoptarea reglementărilor din martie, companiile private, agenţiile de stat şi banca centrală din Rusia pot propune noi reguli, sau modificarea celor deja propuse, cât şi sugera aplicaţii care să fie pe lista celor necesare pentru a putea vinde dispozitive electronice pe teritoriul ţării. Se pare însă că magazinele retail care vând produsele se opun acestei reglementări, în special din cauza faptului că nu au fost consultate atunci când legea a fost propusă iniţial.

De altfel, magazinele ar putea fi cele care vor avea cel mai mult de pierdut în urma interzicerii anumitor dispozitive, pe lângă producătorii care vor pierde accesul la o piaţă. Se pare însă că Apple ar putea lua în considerare retragerea din Rusia în cazul în care dispozitivele sale vor trebui să includă obligatoriu software rusesc. Conform unor informaţii publicate în preajma votului iniţial asupra legii, această lege poartă deja porecla „legea anti-Apple”, întrucât compania refuză întotdeauna să pre-instaleze software al altor companii. De altfel, se pare că Apple nu consideră Rusia o piaţă foarte importantă sau strategică, şi s-ar putea retrage din iulie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult