Sony a anunţat Xperia E4g, versiunea LTE a recent anunţatului model accesibil Xperia E4

Sony a anunţat Xperia E4g, versiunea LTE a recent anunţatului model accesibil Xperia E4

Telefoanele accesibile cu conectivitate LTE au devenit din ce în ce mai numeroase în decursul ultimului an, acestea fiind căutate atât de utilizatorii care doresc să profite de reţelele 4G fără a cheltui prea mult cât şi de operatorii care doresc să-şi promoveze noua infrastructură. Cea mai recentă noutate este terminalul Xperia E4g, versiunea LTE a recent anunţatului Xperia E4.

Noua versiune hardware a telefonului Xperia E4 foloseşte un procesor quad-core necunoscut cu o frecvenţă de 1,5 GHz, oferind astfel un salt de performanţă de la cei 1,3 GHz ai modelului original, însă nu este clar dacă avem de-a face tot cu o soluţie MediaTek. Celelalte specificaţii hardware sunt similare, Xperia E4g oferind 1 GB de memorie RAM, 8 GB de memorie internă expandabilă şi o baterie cu o capacitate de 2300 mAh.

Spre deosebire de versiunea 3G, noul Xperia E4g foloseşte un ecran cu o diagonală redusă la 4,7”, rezoluţia acestuia rămânând însă de 960 x 540 pixeli. Telefonul mai oferă un modem cu conectivitate LTE şi opţiune Dual SIM, NFC, Wi-Fi 802.11 b/g/n şi Bluetooth 4.1. Xperia E4g oferă o cameră foto principală cu senzor de 5 MP şi înregistrare video Full HD, aceasta fiind însoţită de un partener frontal cu senzor de 2 MP si înregistrare HD.

Telefonul are dimensiuni de 133 x 71 x 10,8 milimetri şi o greutate de 135 de grame, carcasa urmând să fie oferită în două versiuni de culoare: alb şi negru. Din păcate, platforma software folosită este vechiul Android 4.4, actualizarea la Android 5.0 fiind însă deja promisă.

Sony a anunţat că noul Xperia E4g va fi disponibil în Europa începând cu luna aprilie la un preţ de 130 de euro, preţul versiunii Dual SIM fiind momentan necunoscut.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News