Sony Ericsson Cyber-shot K810i printre redactori

27.06.2007
Sony Ericsson Cyber-shot K810i printre redactori
În detaliu

Deci: sună, vibrează, se aude tare, afişează imaginile clare, 3G, apeluri video, etc. Dar mai bine vă vorbesc de ceea ce îl face deosebit, de ceea ce îl scoate în evidenţă sau îl trage în jos.

La primul contact cu Cyber-shot K810i în evidenţă iese noul design, diferit de orice altceva de pe piaţă, şi mă refer aici exclusiv la taste. Iar din poza următoare veţi înţelege ce vreau să zic. Numai de nu i-ar fi fost afectată ergonomia cu noul design, căci acesta este singurul punct negativ care mă deranjează, pe care am să-l punctez mai încolo.

Cyber-shot K810i

Dar să începem cu ce mi-a plăcut la K810i. În ceea ce priveşte funcţionalitatea per ansamblu, am remarcat că telefonul se mişcă foarte rapid prin meniuri, fapt datorat fie unei dezvoltări mai bune a software-ului, fie al utilizarii unui procesor ceva mai puternic. Deşi nu se specifică nimic oficial în acest sens, tind să cred că Sony Ericsson a apelat la un chip ceva mai puternic decât la modelul K800i.

Chiar dacă nu face parte din gama Walkman, aceasta nu înseamnă că domeniul multimedia nu este atins. K810i ştie să lucreze cu fişiere audio, gen MP3, dar şi să capteze posturi radio FM. În ceea ce priveşte calitatea pot spune că, în afară de nivelul volumului ceva mai redus, (comparat cu gama Walkman), calitatea este aceeaşi, de top evident.

K810i ascunde un acumulator de 950 mAh. În teste, adică la utilizare intensă pe funcţii foto, transfer de date prin Bluetooth şi ceva convorbiri, telefonul nu a necesitat încărcare decât după aproximativ trei zile şi jumătate.

Cyber-shot K810i

Din curiozitate am testat şi funcţia „Send to Blog” care, în colaborare cu Blogspot.com, îţi permite să post-ezi pozele direct de pe telefonul mobil pe contul serviciului Google mai sus amintit. Interesant, aş zice, şi chiar rapid şi facil de reaizat o astfel de operaţiune. O altă funcţie interesantă este cea de imprimare a fotografiilor: fie prin Bluetooth direct pe imprimante HP compatibile, fie pe imprimante USB prin funcţia PictBridge.

Ca fost posesor de K800i, cu părere de rău spun, că tastele lui K810i sunt mai greu de controlat decât la modelul pe care îl înlocuieşte. Nu de puţine ori, şi nu doar mie, încercarea de apăsare a butonului „Call” s-a soldat cu apăsarea celui „Web” şi încărcarea Home Page-ului. Să nu înţelegeţi acum că tastele lui K810i sunt îngrozitoare, dar nici perfecte, aş zice acceptabile, iar dacă aveţi degete mai mici sau apăsaţi cu vârful lor, nu veţi întâlni probleme de control. Şi ca o cireaşă în vârful tortului, în jurul tastelor se află o bucată de plastic, care scărţie câteodată la apăsarea tastelor numerice. Pe de altă parte, joystick-ul mi s-a părut ceva mai precis decât la K800i, dar mai bun şi faţă de cel al altor telefoane.

K810i are un stil aparte, imprimat de design-ul său deosebit, care îi va atrage chiar şi pe posesorii lui K800i. Rămâne de văzut dacă şi la funcţionalitate există diferenţe între cele două modele, căci urmează versusul.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News