Proaspăt prezentat, Xperia mini
pro va ajunge curând să fie recunoscut drept unul dintre
cele mai compacte smartphone-uri cu tastatură QWERTY de pe piaţă.
Are doar 92 mm lungime, 53 mm lăţime, 18 mm grosime şi cântăreşte
136 de grame.
Cu excepţia tastaturii fizice QWERTY, are
dotări similare cu Xperia mini (celălalt
mini-smartphone scos astăzi la înaintare de către Sony Ericsson):
ecran capacitiv de 3 inch cu 320 x 480 pixeli
rezoluţie, cameră de 5 MP cu înregistrare HD, HSDPA, Wi-Fi,
Bluetooth, GPS, CPU Snapdragon 1 GHz, GPU Adreno
205, 512 MB RAM, 400 MB stocare internă şi slot microSD. Xperia
mini pro rulează Android 2.3 Gingerbread.
Sony Ericsson Xperia mini pro va ajunge în magazine în
luna august a acestui an şi va fi disponibil în multiple
teme coloristice. Preţul nu este deocamdată specificat.