Cu Xperia E3 lansat în luna septembrie, înlocuitorul Xperia E4 nu ar trebui să-şi facă apariţia mai devreme de 6 luni după acesta, respectiv în martie 2015. Însă potrivit dezvăluirilor făcute de o sursă apropriată companiei japoneze, noul smartphone este deja pregătit, apărând ca un upgrade minor pentru modelul anterior.
Comparat cu predecesorul Xperia E3, noul smartphone va avea un ecran mai mare şi cu rezoluţie crescută, procesor funcţionând la o frecvenţă cu 100MHz mai înaltă şi o carcasă din plastic de mai bună calitate, având aspect ceramic.
Sony Xperia E4 este motorizat de chipsetul MediaTek MT6582, compus din CPU quad-core la 1.3GHz şi GPU Mali-400MP, ajutat cu 1GB memorie RAM.
Pregătit în două variante, E2115 dual-SIM şi E2105 cu un singur slot pentru cartelă SIM, Xperia E4 va fi un smartphone accesibil cu Android costând aproximativ 200 dolari. Telefonul este prevăzut cu ecran de 5˝ (rezoluţie 540×960) şi va fi livrat cu versiunea Android 4.4.4 KitKat, urmând ca actualizarea la versiunea Android 5.0 să fie disponibilă înainte de jumătatea anului viitor.
Sony Xperia E4 este aşteptat să fie prezentat oficial la expoziţia MWC 2015.