Student Compass – asistentul mobil din anii studenţiei

31.01.2011
Student Compass - asistentul mobil din anii studenţiei

Pentru mulţi boboci, primii ani de studenţie pot fi
dificili/confuzi/ciudaţi. Spre exemplu, orarul este întotdeauna
uitat acasă, sălile de cursuri sunt pitite prin nu-ştiu-ce cotloane
ale facultăţii, iar lucrurile devin foarte interesante când ai
cursuri în trei locaţii diferite din Bucureşti. Dacă ai un
telefon mobil Nokia cu touchscreen şi sistem de operare
Symbian S60
sau
Symbian^3
, acum ai un asistent de nădejde în aplicaţia Student
Compass.

Student Compass - meniul principal

Nu trebuie să te aştepţi la o aplicaţie cu o funcţionalitate
foarte mare, însă tocmai în simplitatea ei stă tot farmecul. La
început eşti întâmpinat de un ecran cu patru butoane mari şi eşti
invitat să-ţi creezi un cont. Vei putea să-ţi alegi universitatea
şi facultatea la care eşti înscris dintr-o listă destul de mare
care cred că acoperă cam tot mediul academic românesc.

Student Compass - profilul studentului

După setarea datelor iniţiale, studentul poate să introducă
orarul pe zile, cu o serie de detalii. Se poate menţiona spre
exemplu dacă un curs este săptămânal sau se ţine o dată la două
săptămâni. În cazul în care nu eşti familiar cu locaţia unde se va
ţine cursul, meniul Busola te ajută să găseşti pe hartă acel loc.
Vei fi direcţionat către Ovi Maps care are o acoperire bună în
Bucureşti.

Student Compass - Busola

Tind să cred că aplicaţia are şi o latură de socializare. În
meniul Info Grupa Mea se pot posta anunţuri care vor putea fi
accesate şi de alţi studenţi din aceeaşi grupă. Datele sunt stocate
probabil pe un server al dezvoltatorilor. Pentru cei
interesaţi, Student Compass este o aplicaţie gratuită care se poate
descărca de pe Ovi Store.
O simplă căutare, atât de pe
telefon, cât şi pe site-ul Ovi Store, ar trebui să vă îndrepte spre
ea. Alternativ puteţi accesa
link-ul acesta
.

Student Compass - unde ai cursuri azi?

Capturile de ecran de mai sus au fost realizate cu aplicaţia
Tap2Screen, care şi-a lăsat un watermark în dreapta-jos.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News