Telefoane Galaxy S5, livrate având camera foto nefuncţională. Samsung confirmă problemele semnalate

Telefoane Galaxy S5, livrate având camera foto nefuncţională. Samsung confirmă problemele semnalate

Un număr de utilizatori, proaspăt intraţi în posesia unui exemplar din seria Galaxy S5, au reclamat că telefonul livrat are camera foto nefuncţională. La aproape o lună după lansare, Samsung face primele declaraţii oficiale pe marginea acestui subiect, precizând care sunt loturile afectate şi ce trebuie făcut pentru remediere.

Potrivit Samsung, numărul de telefoane Galaxy S5 afectate este „foarte limitat”, fiind vorba de exemplare provenind din primele loturi produse pentru momentul lansării. Între timp au fost luate măsuri preventive, reapariţia acestor probleme la telefoane Galaxy S5 din loturile ulterioare fiind exclusă.

Telefoane Galaxy S5, livrate având camera foto nefuncţională

Aparent, neplăcerile au fost cauzate de chip-ul de memorie ROM folosit pentru găzduirea porţiunii de firmware dedicată operării camerei foto, fără de care aceasta a rămas nefuncţională.

Fără a detalia numărul exact de telefoane afectate, reprezentanţilor companiei au declarat că problemele au fost semnalate pe teritoriul Statelor Unite şi alte câteva ţări. Clienţii care au intrat în posesia unui telefon Galaxy S5 a cărui cameră foto nu funcţionează pot contacta serviciul de asistenţă Samsung sau operatorul de telefonie local pentru a solicita înlocuirea acestuia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult