Dacă eraţi curioşi de ce niciunul dintre producătorii de dispozitive cu Android care au adoptat „bretonul” de pe iPhone X nu au venit şi cu o funcţie similară cu Face ID pentru autentificare, acum avem şi un răspuns. Motivul este lipsa stocurilor pentru diverse materiale şi componente din care sunt produse laserele necesare pentru dezvoltarea unui astfel de sistem de scanare tridimensională, iar cel puţin până anul viitor nu vom vedea astfel de tehnologii la scară largă pe dispozitivele concurente.
Conform Reuters, cele trei companii responsabile pentru dezvoltarea acestui tip de camere 3D, Viavi Solutions, AMs AG şi Fnisar Corp, nu dispun de materia primă şi nici de componente cheie care sunt folosite pentru asamblare. Dintre cele trei, Finisar este unul dintre partenerii care colaborează cu Apple pentru dezvoltarea Face ID din iPhone X.
Se pare că problemele legate de stocuri vor fi rezolvate până la finalul anului curent, reprezentanţii Viavi declarând că să aşteaptă ca cel puţin încă un producător să adopte această tehnologie în 2018 (noi speculăm că ar fi vorba despre Huawei, întrucât este singura companie care a vorbit în public despre aşa ceva), cu două sau trei alte dispozitive importante cu Android programate pentru lansare în 2019. Având în vedere zvonurile din piaţă, Samsung ar putea fi una dintre companiile care vor adopta această tehnologie anul viitor.
Proiecţiile Gartner spun că până în 2021, 40% dintre smartphone-uri vor fi echipate cu o cameră 3D, aceasta urmând a fi folosită în special în aplicaţii de realitate augmentată. Piaţa de soluţii AR este într-o continuă creştere, deci nu ar fi ieşit din comun să vedem o accelerare a adopţiei pentru camerele 3D de tip Face ID în următorii ani pentru a satisface cererea din partea utilizatorilor pentru experienţe AR de calitate.