Telefoanele LG la 3GSM – totul se face prin navigare tactilă

Telefoanele LG la 3GSM – totul se face prin navigare tactilă

În valiza cu surprize a LG, pregătită pentru Mobile World Congress (3GSM), nu am găsit nimic care să mă dea pe spate. Singurul telefon care mi-a trezit interesul a fost LG KF700 (vezi imaginea) şi asta deoarece m-a dus cu gândul la un alt terminal din aceeaşi serie, pe care îl lăudam în urmă cu două săptămâni – LG KF600 Venus (şi el prezent la MWC).

Ideea nu diferă prea mult în cazul lui KF700 – accentul se pune pe navigarea tactilă, cu trei moduri de utilizare: multimedia, browsing şi widgets. Tastatura alfa-numerică adăpostită de sistemul slide este utilă doar dacă vrei să trimiţi mesaje sau să introduci numere de telefon. În rest, interfaţa touch îţi oferă acces rapid la toate celelalte facilităţi.

LG KF700 LG KF700

Mezinul seriei este LG KF510, ceva mai puţin încărcat cu tehnologii, dar foarte atractiv ca aspect. Celelalte telefoane din bagajul LG sunt binecunoscutele Viewty (urmaşul lui Prada) şi KS20.

Terminalele LG KF700 şi KF510 vor deveni disponibile pe bătrânul continent în luna martie a acestui an. LG KF600 este deja bun de comandat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News