Telefoanele Pixel 6a, afectate de un bug care permite „fentarea” senzorului de amprentă

01.08.2022
Telefoanele Pixel 6a, afectate de un bug care permite „fentarea” senzorului de amprentă

Dacă seria Pixel 6 a fost criticată pentru senzorul de amprentă ultra-precis, care nu reușea să scaneze amprenta suficient de repede, se pare că alternativa Pixel 6a vine cu un senzor low-cost, rapid dar mult prea ușor de „păcălit”.

Potrivit mărturiilor lăsate pe forumurile pentru suport tehnic de proaspeții utilizatori Pixel 6a, prin suficiente încercări succesive senzorul de amprentă poate fi deblocat cu orice amprentă, cam ca la telefoanele fake din china, vândute pe site-uri precum Aliexpress și Wish.

În timp ce aprecierile la adresa seriei de debut Pixel 6 continuă să curgă, informând că funcționarea senzorului de amprentă este mult îmbunătățită sub cea mai recentă versiune Android 13 beta, se pare că experiențele cu Pixel 6a dezamăgesc încă odată fanii seriei Pixel.

Lansat în urmă cu doar o săptămână, Pixel 6a încă este la versiunea inițială de firmware și probabil că Google nu va întârzia prea mult cu corecțiile necesare. Între timp, utilizatorii descoperă că pot debloca telefonul și cu amprentele degetelor pe care nu le-au înregistrat pe telefon, sau… cu amprenta soției.

De aici, nemulțumirea utilizatorilor este ușor de înțeles, unul dintre cele mai avansate telefoane cu Android părând să funcționeze la fel ca produsul unui brand no-name din China.

În rest, unul dintre utilizatori admite că nu sunt alte probleme cu noul model Pixel: „Tocmai am primit Pixel 6a ieri și totul funcționează incredibil de bine pentru un telefon care tocmai a apărut. În schimb, același utilizatori spune că „senzorul de amprentă se află în interiorul ecranului, la fel ca pe Pixel 6 obișnuit. Mi-am scanat ambele degete mari pentru a-mi putea debloca telefonul fie cu mâna dreaptă, fie cu mâna stângă. Cu toate acestea, am decis să-l deblochez folosind din greșeală degetul arătător. Și a funcționat????”

Un alt posesor Pixel 6a spune „Da, am încercat și soția mi-a deschis telefonul în trei încercări.”

Conform unuia dintre utilizatorii Pixel 6a ceva mai experimentați, soluția ar putea fi ștergerea și reînregistrarea amprentelor. Însă rămâne de verificat dacă nu cumva și noile semnături de amprente sunt la fel de „generice”, încercând din nou deblocarea telefonului folosind semnăturile unor amprente neînregistrate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult