HTC One este unul dintre cele mai aşteptate telefoane mobile ale momentului, însă cei care doresc să între în posesia acestuia cât mai repede posibil vor trebui să se înarmeze cu puţină răbdare în plus. După ce o serie de zvonuri au afirmat că produsul va ajunge mai târziu pe rafturile magazinelor, HTC a confirmat oficial această întârziere.
Conform anunţurilor oficiale făcute după prezentarea noului lor terminal, HTC One ar fi trebuit să ajungă în magazine şi în ofertele operatorilor începând cu jumătatea acestei luni. Fără a specifica negru pe alb că este vorba de o întârziere, HTC a afirmat că terminalul One va fi disponibil începând cu luna aprilie, unele pieţe mai norocoase urmând să-l primească undeva la sfârşitul acestei luni.
Această veste este una deosebit de neplăcută pentru HTC deoarece compania riscă repetarea peripeţiilor de anul trecut. Acum un an, HTC a lansat modelul One X şi, în ciuda unor probleme de construcţie, acesta a devenit cel mai apreciat produs al primăverii graţie platformei hardware puternice şi a ecranului de foarte bună calitate. La începutul verii, Samsung a lansat însă modelul Galaxy S III, iar gigantica maşinărie de marketing a sud-coreenilor nu le-a mai lăsat prea multe şanse taiwanezilor, ceea ce s-a reflectat de altfel şi în rezultatele financiare ale companiei HTC.
În prezent, situaţia este şi mai încordată deoarece până la anunţarea rivalului Galaxy S IV a mai rămas doar o zi, în funcţie de disponibilitatea pe care Samsung o va menţiona mâine noapte existând riscul ca cele două produse să ajungă în magazine în aceeaşi perioadă, undeva la jumătatea lui aprilie. HTC a afirmat că va face investiţii foarte puternice în promovarea produselor sale de-a lungul celor trei ani care vor urma, însă Samsung a dovedit că ştie să joace foarte bine această carte iar avantajul de timp pe care One l-a avut s-ar putea să nu mai conteze deloc.