Nokia X, mult aşteptatul telefon Nokia cu Android poate fi eliberat de sub jugul Microsoft aducând sistemul de operare Android la forma sa originală, cu acces la aplicaţii Google, serviciul Google Now şi chiar magazinul Play Store.
Lansat sub forma unui smartphone entry-level cu Android, adaptat cu interfaţă în stil Windows Phone şi acces la un set restrâns de aplicaţii agreate de Microsoft, Nokia X a fost primit cu entuziasm rezervat de fanii telefoanelor cu Android. Deşi se bucură de design exterior reuşit, telefoanele din seria Nokia X sunt dezavantajate în faţa rivalelor bazate pe Android de lipsa accesului la aplicaţii şi servicii Google. Uşor de înţeles pentru o companie aflată sub sfera de influenţă a gigantului Microsoft, măsura blocării accesului la ecosistemul Google este în total dezacord cu aşteptările publicului format preponderent din utilizatori de Android.
Din fericire idealul unui telefon Nokia cu acces nerestricţionat la aplicaţii de Android este ca şi realizat, mulţumită unui utilizator al forumului xda-developers care tocmai a prezentat o modalitate pentru a convinge proaspăt lansatul telefon Nokia X să accepte aplicaţii Google.
Aparent, metoda nu implică decât aplicarea procedeului de ROOT, urmată de extragerea conţinutului unei arhive ZIP în directorul /system/app de pe telefon. La final, telefonul Nokia X va putea fi asociat unui cont de utilizator Google şi utilizat cu aplicaţii obişnuite pentru Android descărcate din magazinul Play Store.