Terminalul X Phone, prima colaborare reală dintre Motorola şi Google, va fi lansat în 2013

24.12.2012
Terminalul X Phone, prima colaborare reală dintre Motorola şi Google, va fi lansat în 2013

Acum aproape un an şi jumătate, când Google a anunţat că a achiziţionat celebrul producător de terminale Motorola Mobility, multă lume a suspectat că principalul motiv al deciziei  este consistentul portofoliu de brevete al acestora din urmă. Google a admis ulterior acest lucru, brevetele fiind folosite cu mai mult sau mai puţin succes pentru protejarea platformei Android şi a producătorilor de terminale care-l folosesc.

În acelaşi timp, mulţi au aşteptat ca această achiziţie să se concretizeze şi prin lansarea unui terminal mobil sau a unei tablete asupra căreia Google să aibă un control deplin. În acest an şi jumătate care a trecut, Google a lansat însă două tablete de referinţă, Nexus 7 şi Nexus 10, şi un telefon, Nexus 4, însă nici una dintre acestea nu a fost dezvoltat cu Motorola Mobility.

Conform  Wall Street Journal, anul care va începe peste câteva zile ne va aduce primul terminal mobil născut în birourile de design Motorola care va fi dezvoltat prin implicarea puternică a celor de la Google. Denumit temporar „X Phone”, acesta ar urma să fie un produs menit să concureze direct cu liderii Galaxy S III sau iPhone 5, adică un terminal pe care Motorola nu prea a reuşit să-l facă de una singură.

Foarte puţine lucruri se ştiu în acest moment despre X Phone. Proiectul este condus de Lior Ron, fost Product Manager în cadrul Google, iar terminalul va fi dezvoltat separat de linia clasică Droid a companiei. Conform acestui zvon, acest lucru va permite utilizarea unor materiale sau idei de design mai îndrăzneţe şi implementarea unor moduri noi de control prin voce sau gesturi. Pe lângă acestea, dezvoltatorii noului X Phone se vor concentra mai mult şi asupra camerei foto, ceea ce este îmbucurător ţinând cont că acesta este un domeniu unde terminalele Motorola au fost mereu suferinde.

Vestea viitorului X Phone poate cu greu fi numită neaşteptată, însă faptul că lucrurile au început să se mişte în această direcţie este îmbucurător şi ne face să credem că X Phone este deja unul dintre cele mai aşteptate terminale mobile ale anului viitor. Conform aceleiaşi surse, va exista şi o tabletă X, însă despre aceasta se ştiu chiar mai puţine lucruri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News