Samsung Galaxy Note s-a dovedit a fi, aşa cum ne aşteptam, un adevărat campion în testele de performanţă. Cu un scor de 3624 de puncte în aplicaţia Quadrant Advanced, Galaxy Note a detronat celălalt smartphone sud-coreean de top – binecunoscutul Galaxy S II (SGS II). Acesta din urmă deţinea recordul de performanţă, cu un scor general de aproximativ 3400 de puncte.
Spuneam că rezultatele nu sunt surprinzătoare, deoarece Galaxy Note dispune în momentul de faţă de cel mai puternic procesor pentru telefoane inteligente, un dual core tactat la 1.4 GHz. SGS II este înzestrat tot cu o unitate dual core, dar cu o frecvenţă de tact de 1.2 GHz.
Aşadar, profilul lui Galaxy Note este impresionant: ecran de top (5.3 inch, 1280 x 800 pixeli), dotări şi performanţe de asemenea. Chiar şi acumulatorul surprinde cu o capacitate deosebită: 2500 de mAh.
Samsung Galaxy Note are însă şi un preţ pe măsură: aproximativ 750 de Euro la liber, în ţările scandinave (Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca). Smartphone-ul este aşteptat în magazine la începutul lui 2012. Primele pe listă sunt magazinele din Marea Britanie.