Anul 2012 a fost unul bun pentru telefonia mobilă, acesta fiind marcat de dinamism indiferent din care punct de vedere l-am privi. De-a lungul acestui an am remarcat trecerea la platforme hardware mai eficiente bazate pe nuclee ARM Cortex-A15, fie ca este vorba de procesoarele de la Qualcomm, Samsung sau Apple, adoptarea pe scară mai largă a ecranelor IPS, deşi nici AMOLED-ul atât de drag lui Samsung nu pare dispus să cedeze teren, şi creşterea puterii hardware a chipurilor grafice, capabile să susţină jocurile AAA apărute în acest an.
În acelaşi timp, 2012 a fost marcat şi de creşterea diagonalelor ecranelor, cei care preferă telefoane cu ecrane mai mici nemaiavând la dispoziţie prea multe variante pentru un model de vârf care să nu depăşească bariera de 4,3”.
Din punct de vedere al conectivităţii, acest an a marcat începutul migrării la 4G şi pe bătrânul continent, rămas în urma Statelor Unite, mai mulţi operatori europeni anunţându-şi în acest intenţiile şi chiar lansând acest serviciu în unele ţări, printre care şi România.
Înainte de a purcede la topul celor mai bune zece terminale mobile din acest an, va trebui să acordăm trei menţiuni unor terminale care, din diverse motive, nu au reuşit să ocupe un loc în Top 10 dar sunt prea interesante pentru a fi ignorate
Lansat în primăvară împreună cu restul membrilor familiei One, acesta a fost unul dintre cele mai interesante terminale ale primăverii. Cu o carcasă frumoasă confecţionată din aluminiu, One S a fost primul terminal care a folosit un nucleu dual-core Cortex-A15, în varianta modificată de Qualcomm , oferind astfel o putere de procesare care o depăşea uneori pe cea a rivalilor Cortex-A9 quad-core fără a face concesii de autonomie sau căldură disipată. Din păcate, sincopele procesului de fabricaţie pe 28 de nanometri al procesorului MSM8260A au obligat HTC să lanseze o versiune bazată pe un chip mai vechi, HTC One S devenind astfel un Sensation 2 mai puţin apetisant.
Primul terminal cu ecran Full HD, modelul Butterfly este un produs extrem de atrăgător şi datorită platformei sale hardware foarte puternic. Lansat la jumătatea lunii octombrie în Japonia, acesta a mai poposit până acum doar ca exclusivitate pentru operatorul nord-american Verizon şi, chiar dacă ştim că acesta are o versiune GSM internaţională, nu există nici o informaţie referitoare la lansarea sa în Europa. HTC Butterfly va fi însă un candidat serios pentru topurile din 2013.
La fel ca HTC Butterfly, noile terminale Motorola sunt extrem de atrăgătoare, însă acestea au fost lansate ca exclusivităţi Verizon iar versiunile internaţionale XT925 sunt aproape de negăsit prin Europa şi, faţă de alte modele din top, nu există nici măcar o confirmare viitoarei disponibilităţi pe aici. Mai mult, versiunea MAXX, care oferă o baterie consistentă pe placul utilizatorilor înrăiţi, nici nu va ajunge pe bătrânul continent. Indiferent cât de atrăgător am găsi acest produs, RAZR HD va trebui să aştepte şi el până în 2013, când va intra în contact cu o concurenţă care nu va sta pe loc.
Locul 10: Nokia 808 PureView (review Go4it)
Cam mare, cam greu, având cu un ecran cu rezoluţie scăzută şi rulând un sistem de operare aflat pe ultimul drum, Nokia 808 PureView este un telefon atipic în mulţimea terminalelor puternice ale momentului. Câştigătorul premiului Best New Mobile Handset, Device or Tablet la Mobile World Congress 2012 are însă un avantaj imbatabil – masiva cameră cu senzor de 41 megapixeli oferă captură foto/video excelentă, imagini cu zgomot infim şi zoom lossless, ceea ce face din 808 PureView tot ceea ce şi-ar putea dori un amator de fotografie de buzunar.
Dacă cerinţele pentru aplicaţii nu sunt foarte ridicate, 808 PureView oferă un client de email şi un browser cu o prestaţie rezonabilă, la care se adaugă cea mai bună cameră foto pe care o veţi găsi vreodată pe un terminal mobil.
Locul 9: Sony Xperia S (review Go4it)
Unul dintre liderii de odinioară ai telefoniei mobile, Sony Ericsson a pierdut atât de mult teren încât Sony s-a văzut nevoită să preia integral fostul joint-venture şi să-si încerce şansele de una singură. Primele modele care au purtat, după un deceniu de pauză, sigla Sony au fost cele trei modele NXT, iar vârful de gamă, Xperia S, a oferit unul dintre puţinele ecrane de 4,3” cu rezoluţie HD.
La acest avantaj se mai adaugă o platformă hardware nu chiar nouă dar suficient de rapidă, o cameră foto cu senzor de 12MP care obţine rezultate bune atât timp cât aveţi răbdare cu setările manuale, suport NFC şi o carcasă discretă şi elegantă care oferă şi un inedit detaliu, banda luminoasă programabilă pentru butoane.
Locul 8: ASUS Padfone 2 (review Go4it)
Producătorul taiwanez a lipsit multă vreme de pe scena mobilităţii, însă întoarcerea sa cu Padfone şi Padfone 2 este de bun augur. Bazat pe extrem de rapida platformă Qualcomm APQ 8064, Padfone 2 oferă un ecran IPS foarte bun cu diagonala de 4,7”, o cameră foto cu performanţe mai mult decât satisfăcătoare, o redare audio bună şi o carcasă elegantă.
Asemănător la interior cu faimosul Google Nexus 4, Padfone 2 are însă marele dezavantaj de a nu fi disponibil separat, ci doar în combinaţie cu tableta Padfone 2 Station la care acesta se cuplează, ceea ce îl face un terminal foarte scump care vine însoţit de o tabletă de care poate care nu aveţi nevoie, şi autonomia cam scăzută.
Locul 7: HTC Windows Phone 8X
HTC a fost unul dintre producătorii încrezători în platforma Windows Phone 7 iar adopţia scăzută a acesteia nu a demoralizat-o, compania fiind printre primele care a adoptat şi Windows Phone 8. Unul dintre puţinele terminale de vârf care mai oferă un ecran cu dimensiunile ceva mai rezonabile de 4,3”, Windows Phone 8X nu face concesii şi implementează un panoul S-LCD 2 cu rezoluţie HD.
Platforma hardware este una solidă, chipul Qualcomm MSM8960 fiind secondat de o memorie RAM cu o capacitate de 1GB, la care se adaugă o foarte frumoasă carcasă din policarbon care este disponibilă în mai multe culori. Din păcate, terminalul este disponibil doar într-o versiune cu o stocare limitată de 16GB iar calitatea camerei foto nu este una dintre cele mai grozave.
Locul 6: HTC One X
Dacă am fi făcut un top separat al ghinioniştilor anului, HTC One X ar fi fost unul dintre candidaţii la titlu. Primul terminal mobil quad-core, HTC One X a folosit puternica platformă hardware NVIDIA Tegra 3 în combinaţie cu un senzaţional ecran S-LCD 2 de 4,7” cu rezoluţie HD, o carcasă subţire, elegantă şi solidă din policarbonat şi o cameră foto care a reprezentat un pas major înainte pentru taiwanezi.
Debutând cu elogii, terminalul a fost subminat însă de grave probleme de construcţie, care au afectat ecranul şi modulul wireless, la care s-au adăugat problemele de autonomie şi supraîncălzire cauzate de gurmandul chip NVIDIA. În final, acesta a fost eclipsat în numai două luni de rivalul Galaxy S III şi agresiva publicitate Samsung, iar actualizarea sa One X+ a venit prea târziu cu prea puţine lucruri în plus.
Locul 5: Google Nexus 4
La fel ca tableta Nexus 7, terminalul Nexus 4 a devenit rapid unul dintre cele mai dorite terminale mobile ale anului. Bazat pe o platformă hardware puternică Qualcomm APQ8064, terminalul fabricat de LG plusează cu un ecran True HD IPS cu diagonală de 4,7” şi rezoluţie HD, 2GB memorie RAM şi un preţ imbatabil de 350 euro pentru versiunea cu 16GB de stocare internă. Rudă apropiată a modelului LG Optimus G, Nexus 4 face unele concesii, cum ar fi calitatea stratului antiglare al ecranului, lipsa slotului MIcroSD sau calitatea camerei foto.
Cea mai mare problemă a terminalului este însă disponibilitatea. Acesta este vândut doar în Google Play Store, unde de cele mai multe ori nu este nici măcar în stoc, iar ţările rămase pe dinafară riscă să îl primească prin canalul de distribuţie LG într-un viitor neclar şi la un preţ la fel de enigmatic, dar în mod sigur mai mare. În funcţie de care şi impresia pentru acest impresionant terminal se va putea schimba.
Locul 4: Nokia Lumia 920
Nokia a reuşit cucerească rapid conducerea firavei pieţe Windows Phone cu modelele Lumia 800 şi Lumia 900, iar noul Lumia 920 prevesteşte o dominaţie similară pe viitor. Majestuosul terminal foloseşte un design derivat din cel al antemergătorilor săi, însă plusează cu un impresionant ecran de 4,5” care oferă rezoluţie HD, un panou IPS cu latenţă mică, luminozitate ridicată şi posibilitatea de control tactil cu mănuşi.
Camera foto oferă un senzor BSI de 8,7 megapixeli cu stabilizare hardware şi prestaţie foarte bună în lumina scăzută, acesta fiind însoţit de un ansamblu optic Carl Zeiss cu diafragmă f/2.0. Dotările mai includ o stocare generoasă de 32GB, NFC, o foarte bună compatibilitate LTE pentaband, încărcare wireless şi un număr consistent de aplicaţii exclusive pentru Windows Phone. Nu toate aspectele sunt însă faste: terminalul este cam mare, ceea ce nu este ceva ieşit din comun în 2012, dar şi foarte greu. În ciuda acestor aspecte negative, Lumia 920 este terminalul de care Windows Phone are nevoie pentru a demonstra că este o platformă care are ce arăta.
Locul 3: Apple iPhone 5 (review Go4it)
Noul terminal iPhone i-a dat bătăi de cap producătorului, noua carcasă din aluminiu fiind prea sensibilă şi soldându-se cu plângeri din partea utilizatorilor, sincope în producţie, stocuri scăzute în magazine şi o mică grevă a angajaţilor Foxconn.
Dincolo de aceste probleme, care sunt pe cale de rezolvare dacă este să dăm crezare declaraţiilor, noul iPhone 5 este un progres vizibil pentru gama Apple. Primul terminal care renunţă la vechea dimensiune de 3,5” a ecranului şi la raportul de aspect 3:4, iPhone 5 oferă un ecran IPS de 4” excelent, un hardware foarte puternic, o autonomie mare, o redare audio de bună calitate şi o cameră foto impresionantă, fiind totodată mai uşor şi mai subţire.
Beneficiind de un ecosistem software foarte bun, noul iPhone suferă oarecum din cauza sistemului de operare, care pare pe zi ce trece din ce în ce mai îmbătrânit şi a preţului vizibil mai mare decât cel al rivalilor săi.
Locul 2: Samsung Galaxy Note II (review Go4it)
Fratele mai mare, mai puternic şi mai complex al modelului Galaxy S III, Galaxy Note II s-a bucurat deja de un succes foarte mare dacă ţinem cont de penalizarea ergonomică adusă de ecranul de 5,5”.
Oferind o platformă hardware foarte bună şi un ecran S-AMOLED de mari dimensiuni pentru care Samsung a folosit o tehnologie PenTile foarte bună pentru a scăpa cu succes de deficienţele acestei aşezări a subpixelilor, Note II impresionează şi cu perfomanţele camerei foto, redării multimedia şi bateriei masive de 3100mAh. Bineînţeles, nu trebuie uitat stiloul digital S-Pen, pentru care Samsung a dezvoltat o serie de aplicaţii foarte utile pentru cei care folosesc des scrisul de mână sau desenul.
Locul 1: Samsung Galaxy S III (review Go4it)
După un demaraj puţin cam nesigur din cauza unor fotografii de presă cam neinspirate, Samsung Galaxy S III a devenit rapid un produs apreciat care s-a vândut în 30 de milioane de exemplare în primele cinci luni de viaţă şi care merită să fie numit „terminalul anului 2012”.
O platformă hardware solidă, un ecran bun (dar nu cel mai bun), o cameră foto de bună calitate, o redare media excelentă , o baterie consistentă şi o rescriere completă a interfeţei TouchWiz sunt atuurile care fac din Galaxy S III un produs care, deşi nu este mereu cel mai bun într-un domeniu anume, străluceşte atunci când este luat ca întreg.
Înainte de a încheia acest top, am dorit să aflăm părerea cititorilor noştri şi, în urma voturilor exprimate pe Facebook, clasamentul acestora arată astfel.
Samsung Galaxy S III – 437 voturi
Apple iPhone 5 – 120 voturi
Samsung Galaxy Note II – 101 voturi
HTC One X – 49 voturi
Nokia Lumia 920 – 40 voturi
Google Nexus 4 – 34 voturi
Sony Xperia S – 17 voturi
ASUS Padfone 2 – 9 voturi
Nokia PureView 808 – 6 voturi
HTC Windows Phone 8X – 2 voturi
Acestea sunt, în opinia noastră, cele mai bune telefoane ale anului pe care tocmai ne pregătim să-l lăsăm în urmă. Cum preferinţele şi opiniile diferă, aşteptăm cu interes clasamentul vostru în ceea ce priveşte smartphone-urile de top ale acestui an.