TP-Link anunţă lansarea seriei de smartphone-uri Neffos în România

24.08.2016
TP-Link anunţă lansarea seriei de smartphone-uri Neffos în România

Aniversarea de 20 de ani de activitate a companiei TP-Link a marcat adoptarea unei noi identităţi vizuale, cu un logo modern, care reprezintă noile direcţii în care compania se îndreaptă. Pe lângă echipamentele de reţelistică pentru consumatori şi companii, cât şi iniţiativa de a conecta cât mai multe dispozitive „smart home” la internet, TP-Link a prezentat şi trei modele de smartphone-uri sub brandul „Neffos”, care vor ajunge foarte curând în magazinele din România.

Cele trei smartphone-uri Neffos C5, C5 Max şi C5L, vor fi orientate către utilizatori care sunt în căutarea de dispozitive ieftine şi performante, fiind încadrate pe segmentele de piaţă low şi mid-range. Acestea sunt echipate cu chipset-uri Qualcomm şi MediaTek, vin cu suport pentru două cartele SIM, suport pentru reţele LTE şi sistem de operare Android 5.1.

TP-Link C5L

Modelul C5L este mezinul familiei, fiind terminalul entry-level al gamei Neffos. Acesta vine cu un display de 4,5” cu rezoluţie FWVGA (854 x 480 pixeli), chipset quad-core Snapdragon 210 de la Qualcomm cu CPU tactat la 1,1 GHz, 1 GB memorie RAM, 8 GB spaţiu de stocare şi camere foto de 8, respectiv 2 megapixeli. Acumulatorul de 2.000 mAh ar trebui să ofere autonomie normală de o zi având în vedere specificaţiile tehnice. Marele avantaj al acestui model este preţul scăzut, care va atrage cu siguranţă mulţi utilizatori.

Neffos C5 este plasat în mijlocul ofertei de smartphone-uri de la TP-Link. Acesta este construit în jurul unui display 720p IPS de 5” şi este echipat cu un chipset MediaTek MT6735 cu CPU quad-core la 1,3 GHz. C5 standard vine şi cu 2 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare, camere de 8 şi 5 megapixeli şi blitz dual-LED pentru camera din spate.

TP-Link C5 Max (stânga) şi C5 (dreapta)

În cele din urmă, modelul cel mai performant din gama Neffos, C5 Max, nu este cu mult mai performant decât C5, însă vine cu un display mai mare, de 5,5” cu rezoluţie Full HD, chipset MediaTek 6753 cu CPU octa-core la 1,3 GHz, 2 GB memorie RAM şi 16 GB spaţiu de stocare. Camera principală de 13 megapixeli dispune de un obiectiv f/2.0, iar acumulatorul de 3.045 mAh sugerează că atutonomia dispozitivului nu va ieşi din tipare.

Noul logo TP-Link

Cele trei modele de smartphone-uri Neffos de la TP-Link vor ajunge foarte curând în oferta magazinelor de specialiatate. Preţurile sunt de 429 lei pentru Neffos C5L, 649 lei pentru Neffos C5 şi 899 lei pentru Neffos C5 Max.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult