A fost descoperit un nou bug în sistemul de operare iOS care poate strica dispozitivele iPhone şi iPad fără posibilitatea de a le repara în afara unui service. Este vorba despre setarea manuală a unei date din trecut, care împiedică pornirea completă a sistemului de operare. Au început deja să circule imagini care să convingă utilizatorii de iOS să activeze acest bug pe reţelele de socializare. Iată cum funcţionează şi cum să vă feriţi de această problemă.
Bug-ul funcţionează exclusiv pe modelele de telefoane şi tablete cu procesoare pe 64 de biţi, precum iPhone 5S, 6 şi 6S, cât şi iPad 4, Air, Air 2 şi Mini de la 2 la 4. Odată ce data este setată pe 1 ianuarie 1970, iar dispozitivul este repornit, acesta va rămâne blocat la ecranul de încărcare cu logo-ul Apple. Din fericire, nu există o metodă foarte simplă de a schimba data atât de mult în trecut, fiind necesară trecerea manuală prin toate lunile precedente până la data respectivă. Din păcate, mesajele care circulă pe reţelele de socializare ar putea păcăli utilizatorii credului, spunând că este vorba despre un secret ascuns al sistemului de operare, inclus ca o surpriză de către Apple.
Se pare că problema este legată de modul în care sistemul de operare UNIX, care stă la baza lui iOS şi Mac OS X, calculează data. Atunci când doreşte să pornească din nou, acesta trebuie să ia în calcul fusul orar local pe care este setat şi intră într-o buclă interminabilă. Acest lucru duce la blocarea kernel-ului, iar sistemul de operare nu mai porneşte.
Singura soluţie de a repara această problemă este resetarea completă, care se face prin dezmembrarea telefonului şi deconectarea mufei care leagă bateria de pe placa de bază. Dispozitivele care sunt în garanţie ar trebui duse imediat către cel mai apropiat service autorizat Apple. Cei care deţin telefoane fără garanţie ar putea să realizeze această procedură pe cont propriu, însă nu este ceva recomandat celor care nu au experienţă în dezmembrarea de dispozitive mobile.
Probabil că Apple va lansa un update care va corecta problema în viitorul foarte apropiat, însă până atunci, este recomandat să nu încercaţi să reproduceţi acest bug decât dacă luaţi în considerare riscul aferent procedurii.