Cunoscutul YouTuber JerryRigEverything a testat recent două noi telefoane lansate de HMD: modelul Fusion, cu un preț de 288 de euro, și modelul mai avansat Skyline, care costă 432 de euro.
Concluziile sunt cât se poate de interesante, ambele modele remarcându-se printr-un concept inedit: posibilitatea de a fi reparate acasă, de către utilizatori obișnuiți, fără ca acest lucru să afecteze garanția.
JerryRigEverything evidențiază faptul că piesele de schimb originale sunt accesibile și disponibile prin intermediul site-ului iFixit, de pe care pot comanda și europenii.
De exemplu, un ecran pentru Skyline costă 91 de euro, în timp ce un acumulator poate fi achiziționat cu doar 29 de euro.
În comparație, înlocuirea unui ecran de iPhone costă aproximativ 365 de dolari, o diferență uriașă care scoate în evidență abordarea HMD.
Ambele telefoane sunt construite pentru a rezista și a încuraja reparațiile proprii. Totuși, există diferențe notabile între ele.
Acesta este mai accesibil, având un ecran IPS de 720p cu rată de refresh de 90Hz și o luminozitate de 600 de niți. Sre o singură cameră principală de 108 MP și un senzor de adâncime de 2 MP.
Carcasa este din plastic, dar telefonul vine cu un avantaj interesant: suport pentru accesorii modulare, controlabile direct printr-un API deschis.
Telefonul are un ecran OLED de 6,5 inci cu rezoluție 1080p, rată de refresh de 144Hz și luminozitate de 1.000 de niți, fiind ideal pentru consumul multimedia.
În plus, oferă un sistem de camere mai avansat, format dintr-un senzor principal de 108 MP, o cameră telefoto de 50 MP și una ultra-wide de 13 MP.
Unul dintre punctele forte ale acestor telefoane este designul simplificat pentru reparații.
Skyline are o carcasă din aluminiu anodizat și integrează un șurub unic, care permite accesul la componentele interne cu o singură rotație. Fusion folosește plastic în loc de metal, dar acest lucru îi conferă o ușoară flexibilitate în teste de durabilitate, fără riscul de a crăpa.
JerryRigEverything laudă aceste telefoane pentru că încurajează reparațiile proprii.
Spre exemplu, ecranul lui Skyline poate fi înlocuit ușor, iar procesul nu necesită instrumente complicate sau multă experiență. În plus, garanția rămâne intactă, ceea ce este o premieră în industria smartphone-urilor.
Jerry concluzionează că HMD Skyline și Fusion sunt un exemplu pozitiv într-o industrie dominată de telefoane greu de reparat și costuri mari de întreținere.