Nord 2 este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri lansate în 2021 și cel mai ușor model de recomandat din oferta OnePlus. Totuși, noul telefon, care abia începe să fie livrat către clienți, debutează cu stângul. O utilizatoare de OnePlus Nord2 a publicat pe internet fotografii și informații despre noul său telefon, care aparent a luat foc în geantă, în timp ce ea era pe bicicletă. Aceasta pare să fie singura problemă de acest gen raportată momentan, însă OnePlus a declarat deja că va investiga incidentul.
Ankur Sharma, soțul utilizatoarei, a publicat pe contul său de Twitter imagini cu un OnePlus Nord 2, telefon lansat în urmă cu doar o săptămână, care pare să fi luat foc, într-o manieră nu tocmai diferită față de ceea ce a pățit și Samsung cu modelul Galaxy Note7 din 2016. Telefonul, care pare că a ars din interior este complet nefuncțional, însă OnePlus a promis că va rezolva această situație.
„Astăzi de dimineață la ora 6AM (Istanbul), soția mea a plecat să se plimbe pe bicicletă cu noul său OnePlus Nord2 (vechi de 5 zile) în geantă. Dintr-o dată, telefonul a explodat și a început să iasă fum din el. Din cauza exploziei, aceasta a făcut accident. Este traumatizată după incident.”
Mesajul original a dispărut între timp de pe Twitter, însă OnePlus îi răspunseseră deja înainte să scoată imaginile:
„Bună Ankur. Suntem dezamăgiți de experiența pe care o ai. Suntem foarte îngrijorați și dorim să ne achităm față de tine. Te rugăm să ne contactezi printr-un mesaj privat pentru a ne lua revanșa și să rezolvăm această problemă pentru tine.”
Sharma a răspuns la rândul său acestui mesaj:
„Intenția post-ului meu era să înțeleg motivul pentru care s-a întâmplat, iar în cazul în care există probleme să fie rezolvate pentru a evita alte situații similare, iar OnePlus deja a recunoscut problema, a spus că va lucra să o rezolve și deja a început testarea.”
The whole intention of my post was to understand the reason why it happened, so that if there is any area of improvement that can be done to avoid further issues and OnePlus had already acknowledged this that they will work on it to find out the RCA and already started testing.
— Ankur Sharma (@eranksh) August 1, 2021
Momentan, OnePlus nu pare să considere acest incident o problemă destul de gravă pentru a scoate telefonul de la vânzare. De altfel, fiind un singur astfel de incident raportat, probabil că nu este vorba despre o situație similară cu cea cu care s-a confruntat Samsung.