UPDATE: Cu o lună în urmă am făcut cunoştinţă cu Huawei P6, cel mai subţire smartphone ce urmează a fi lansat. Acum avem prima imagine oficială şi ne prezintă carcasa neagră a smartphone-ului. Anunţul ne aşteptăm să fie făcut în luna următoare. Deşi este un terminal arătos, nu putem să nu observăm că designerii de la Huawei au avut ca sursă de inspiraţie cel mai popular smartphone actual. Benzile metalice laterale cu mici zone despărţitoare, capacele pentru card şi SIM sau spatele metalic uniform au forme cunoscute. Huawei P6 s-ar putea să surprindă plăcut, atunci când va fi lansat.
Anul trecut, producătorul chinez Huawei a deţinut multă vreme recordul pentru cel mai subţire smartphone cu versiunea S a modelului Ascend P1, şi, conform unor specificaţii apărute în presă înaintea lansării, compania va recidiva în curând cu un model nou.
În acest moment, titlul pentru cel mai subţire smartphone este deţinut de Alcatel One Touch Idol Ultra, care a fost prezentat la Barcelona în cadrul MWC 2013 şi care va ajunge pe piaţă în cursul acestui trimestru. Carcasa acestuia, care are o grosime de 6,45 milimetri, va fi însă întrecută de cea a viitorului Huawei P6-U06, care se laudă cu un profil de numai 6,18 milimetri.
Terminalul, care are dimensiuni de 132.6×65.5×6.18mm şi o greutate de 120 de grame, a fost certificat de autorităţile telecom chineze. Acesta oferă un ecran cu o diagonală de 4,7 cu rezoluţie HD, un procesor quad-core tactat la 1.5 GHz care este probabil propriul model K3V2, 2 GB RAM, cameră foto principală de 8MP , camera foto secundară de 2 MP şi conectivitate LTE.
Terminalul va fi oferit în versiunile coloristice albă, neagră şi roz, dar în acest moment sunt necunoscute atât preţul cât şi data lansării oficiale.