Update-ul la Android 9.0 Pie ajunge şi pe Nokia 8

20.12.2018
Update-ul la Android 9.0 Pie ajunge şi pe Nokia 8

Android 9.0 Pie pare să primească o atenţie ceva mai mare decât variantele precedente din partea producătorilor de smartphone-uri, mulţi actualizând telefoanele lor mai recente la această versiune. HMD Global a lansat astăzi cel mai nou Android şi pe flagship-ul său de anul trecut, modelul Nokia 8, care a fost puţin ignorat în ultima perioadă, compania preferând să se concentreze pe dispozitivele realizate pentru segmentul mid-range.

Întrucât telefoanele Nokia folosesc o versiune de Android nemodificată, cu foarte puţine adiţii faţă de ceea ce se găseşte pe telefoanele Pixel precum o aplicaţie de cameră nouă, experienţa de utilizare pentru Android 9.0 pe Nokia 8 ar trebui să fie foarte plăcută pentru cei care urăsc interfeţele proprietare. Apoi, telefonul este actualizat la cea mai nouă versiune a patch-ului de securitate (decembrie 2018), în timp ce primeşte acces la câteva funcţii noi, garantate de noul sistem de operare.

Vorbim desigur despre Adaptive Battery, o tehnologie care optimizează consumul de energie pentru a îmbunătăţi autonomia dispozitivului. Aceasta este alăturată noului Adaptive Brightness, care învaţă comportamentul utilizatorului şi încearcă să îi ofere un nivel de luminozitate cât mai bun în orice situaţie, lucru care ar putea de asemenea să ajute la conservarea bateriei.

Nokia 8 a fost cel mai puternic telefon Nokia lansat în 2017, cu chipset Snapdragon 835 şi 4 GB memorie RAM, cât şi cu o cameră duală. Între timp însă, HMD Global a adus pe piaţă un model numit Nokia 8.1, care a coborât pe segmentul mid-range premium, lăsând loc pe nivelul flagship pentru Nokia 9 PureView, care urmează să fie anunţat în viitorul apropiat.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult