Vivo NEX 3 şi ecranul său cu design ‘waterfall’, apar într-un video hands-on neoficial

28.08.2019
Vivo NEX 3 şi ecranul său cu design ‘waterfall’, apar într-un video hands-on neoficial

Îmbunătăţind reţeta predecesorului NEX 2, noul flagship Vivo NEX 3 se face remarcat prin folosirea unui ecran cu margini cubate a cărui suprafaţă activă se întinde până pe lateralul carcasei.

Ajuns în posesia unui blogger britanic, telefonul încă nelansat pare trecut de stadiul de prototip, afişând un design exterior bine cizelat şi o versiune de Android cu funcţionalitate relativ completă.

Rămas doar cu o ramă îngustă deasupra şi dedesubtul ecranului, NEX 3 reprezintă un progres evident pentru seria din care face parte. Deşi păstrează camera frontală cu mecanism pop-up şi vine fără butoane fizice pe lateralul carcasei, noul smartphone strecoară totuşi discret un buton Power deasupra ecranului. Pentru a nu nemulţumii prea tare viitorii utilizatori, Vivo a introdus totuşi o replică virtuală a tastei Volum, alte butoane putând fi definite din setările Android.

La partea de jos găsim, alături de conectorul USB-C, o ieşire pentru căşti de tip jack 3.5mm şi un singur difuzor pentru sunet mono. În schimb, microfonul pentru apeluri este dublat cu încă unul plasat la partea de sus, deservind funcţia de anulare a zgomotului de fundal.

Fără îndoială, alături de ecranul cu margini curbate element principal pentru Vivo NEX 3 este conectivitatea 5G.

Din păcate, pentru specificaţii complete şi preţul la vânzare va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de lansare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult