Vivo prezintă primul său prototip de smartphone cu senzor de amprentă în display [VIDEO]

03.07.2017

În urmă cu două săptămâni a fost publicat un clip video neoficial care demonstra tehnologia Vivo pentru integrarea senzorului de amprentă în display-ul unui smartphone. Se pare că acela era doar un prototip intern care nu va ajunge pe piaţă foarte curând, însă compania a prezentat în mod oficial la MWC Shanghai planurile pentru a lansa un smartphone cu această capabilitate. Se pare că Vivo apelează la tehnologia Qualcomm Fingerprint Sensors, care va fi disponibilă probabil abia anul viitor.

Cipul de prezentare lansat de Vivo prezintă un nou smartphone cu display fără margini şi fără butoane pe partea din faţă, care poate fi deblocat cu o simplă atingere în partea de jos a display-ului. Clipul ne atenţionează că nu vorbim încă despre un smartphone în formă finală, modelul integrat în clip fiind doar un prototip folosit pentru a demonstra tehnologia.

Senzorul de amprentă ultrasonic este poziţionat sub display-ul OLED, lucru care ajută la utilizarea acestei tehnologii în situaţii în care senzorii capacitivi nu funcţionează. De exemplu, chiar dacă ecranul telefonului este murdar sau umed, sau mâninile utilizatorului nu sunt uscate, senzorul de amprentă va putea fi folosit pentru deblocare fără probleme. Din păcate, restul display-ului este în continuare capacitiv, deci nu va putea fi folosit sub apă.

Nu este clar când va ajunge pe piaţă noul smartphone Vivo cu ecran border-less şi senzor de amprentă integrat în display. Qualcomm sugera că aceşti senzori vor fi disponibili cândva în cursul anului viitor, anumiţi parteneri putând aduce acest gen de dispozitive pe piaţă abia peste doi ani. Este posibil însă ca Vivo să fie printre partenerii care vor primi componente mai repede, fiind cel mai mare producător din China la ora actuală, peste Oppo şi Huawei. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult