Începe din nou sezonul lansărilor de smartphone-uri, iar producătorii din China se grăbesc să ne arate o parte din ceea ce au în plan chiar înainte de anunțul oficial. vivo, lider al pieței din China în prezent, a instalat deja în țara de origine reclame cu următorul său flagship modelul X70 Pro+, care va fi concentrat pe funcțiile foto, dar și pe performanță de top din toate punctele de vedere. Cu această ocazie vedem cum arată spatele dispozitivului și câteva dintre culorile în care va fi livrat.
Reclamele cu vivo X70 Pro+ dezvăluie un telefon cu un design neobișnuit în zona camerelor foto. Pe lângă modulul principal, echipat cu nu mai puțin de patru camere, avem și o zonă lucioasă în continuarea acestuia, pe care sunt inscripționate logo-ul Pro+ și logo-ul vivo. Aceasta pare să fie însă doar o decizie de design, întrucât nu este găzduit alt tip de componentă în această zonă. Alți producători, precum Xiaomi, au pus acolo un ecran secundar pe modele precum Mi 11 Ultra.
Imaginile confirmă faptul că se continuă parteneriatul cu ZEISS, care va asigura optica pentru lentilele de pe vivo X70 Pro+, însă nu ne oferă informații despre performanța lor. Leak-urile anterioare sugerau că pentru camera principală, vivo va folosi un senzor de 50 megapixeli de la Samsung, modelul ISOCELL GN1, alături de un senzor Sony de 48 megapixeli pentru ultrawide (IMX598) și două camere cu zoom. Una de 12 megapixeli pentru modul portret și una de 8 megapixeli pentru zoom-ul 5x cu obiectiv periscopic.
Pe lângă aceste camere, vivo X70 Pro+ va beneficia de un chipset Snapdragon 888 Plus, conform zvonurilor și de un nou procesor de imagine proprietar, dezvoltat de vivo. Acesta se numește vivo V1 și ar trebui să ofere capabilități în plus pentru procesarea fotografiilor și clipurilor video.
Lansarea seriei vivo X70 este așteptată pe 9 septembrie.
sursa: GSM Arena