Microsoft şi-a făcut simţită prezenţa şi la ediţia de anul acesta a MWC 2009. Nu cu vreo replică la iPhone cum sperau unii, ci cu o versiune nouă de Windows Mobile.
Windows Mobile 6.5 nu va da pe nimeni pe spate, pentru simplul fapt că este un update minor care se rezumă, în principiu, la redesenarea câtorva dintre ferestrele principale. Elementele care apar în aceste ferestre sunt acum mai mari, pentru a putea fi apelate direct cu degetul, fără a mai apela la stylus. Ceea ce nu a spus Steve Ballmer când l-a prezentat la Barcelona este că Microsoft nu face acum decât să urmeze calea deschisă de Apple şi urmată pe rând de toţi marii producători de telefoane mobile sau sisteme de operare pentru acestea. Adică renunţarea la stylus.
În altă ordine de idei, homepage-ul poate arăta ca un stup de miere care îţi facilitează accesul la cele mai frecvent utilizate programe (ca şi până acum), dar fără să foloseşti stylus-ul. De asemenea, interfaţa lui Internet Explorer se spune că a fost puţin cosmetizată, adică mai aproape de stilul lui Opera Mobile, cu alte cuvinte.
Tot la capitolul de noutăţi mai mult sau mai puţin interesante intră integrarea serviciilor MyPhone şi Windows Marketplace. MyPhone facilitează backup-ul şi sincronizarea informaţiilor (contacte, mesaje, fotografii etc.). Windows Marketplace este un magazin online de aplicaţii.
Primele dispozitive cu Windows Mobile 6.5 vor fi lansate în a doua jumătate a acestui an. Abia după aceea aşteptăm schimbările cu adevărat interesante pe care sperăm să le vedem în Windows Mobile 7.
Sursă imagini: GSM Arena