Xiaomi a dezvăluit Mi S, un smartphone high-end cu display de 4,6″

22.12.2016
Xiaomi a dezvăluit Mi S, un smartphone high-end cu display de 4,6

Smartphone-urile cu hardware puternic din ultimii ani au devenit din ce în ce mai mari, însă există în continuare o comunitate de utilizatori care preferă smartphone-urile mai mici. Apple a lansat anul acesta iPhone SE, cu hardware de iPhone 6S şi carcasă de iPhone 5S, iar alţi producători mai lansează din când în când astfel de dispozitive în anumite regiuni. Xiaomi pare să fie cel mai recent concurent pe această piaţă anunţând lansarea modelului Mi S, o versiune mai mică a flagship-ului Mi 5s.

În ciuda faptului că dimensiunile dispozitivului au scăzut foarte mult, carcasa integrează toate componentele care au făcut din Mi 5s un „best-buy” în categoria sa. Mi S vine echipat cu un display Full HD  de 4,6”, ceva ce întâlnim foarte rar în cazul smartphone-urilor mai mici şi cu un chipset Snapdragon 821 de la Qualcomm. Acesta vine alături de 4 GB memorie RAM şi 128 GB spaţiu de stocare pe suport UFS 2.0, fiind astfel comparabil în performanţă cu flagship-urile mai mari ale momentului.

Acumulatorul de 2.600 mAh pare să fie de ajuns pentru un dispozitiv atât de mic, în timp ce camera foto de 12 megapixeli beneficiază de un senzor Sony IMX378 de 12 megapixeli, capabil să capteze materiale video în rezoluţe 4K la 30 cadre pe secundă şi în Full HD la 120 cadre pe secundă.

Nu a fost încă anunţată o dată de lansare sau un preţ pentru Mi S, însă mai mult ca sigur că vom afla mai multe în săptămânile care urmează. Cert este că preţul nu va fi mai mare de 340 de euro, cât costă un Xiaomi Mi 5s în acest moment.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult