Seria Xiaomi 14 ește așteptată de ceva timp, iar acest lucru se datorează faptului că noile telefoane ale gigantului chinez vor fi primele dispozitive care vor fi dotate cu noul procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3.
În urmă cu câteva zile, Xiaomi a confirmat că seria Xiaomi 14 va fi lansată la sfârșitul lunii octombrie, dar nu a specificat o dată exactă. Ei bine, Xiaomi nu i-a lăsat pe fani să aștepte prea mult timp data exactă de lansare și a făcut un alt anunț. De data aceasta, Xiaomi a dezvăluit data reală a lansării noii serii de smartphone-uri.
Potrivit Gizchina.com, Xiaomi a anunțat că seria 14 de smartphone-uri va fi lansată pe 26 octombrie în China, la ora 19:00, ora locală. La acest eveniment, Xiaomi va prezenta noua gamă de telefoane, noul HyperOS și Xiaomi Watch S3.
Xiaomi promovează acest eveniment de lansare ca fiind unul deosebit de important pentru brand și că noua serie de telefoane va fi un upgrade semnificativ, comparativ cu vechea generație. În plus, Xiaomi prezintă HyperOS la același eveniment. Este mai mult ca sigur că noile telefoane vor folosi această nouă interfață.
Deși nu există încă date oficiale în acest sens, noile modele Xiaomi 14 sunt așteptate cu numeroase actualizări, printre care un design nou, camera foto optimizată de Leica și un cadru din titan pentru modelul Xiaomi 14 Pro. De asemenea, aceste telefoane au trecut deja de toate certificările în China, pregătindu-se pentru lansare.
VIDEO