Xiaomi a prezentat cele mai noi modele din gama sa de dispozitive Redmi: seria Note 12. Acestea sunt și primele din piață care sparg bariera de 200W pentru încărcare rapidă, cel mai performant al seriei promițând încărcare completă în doar 9 minute. De altfel, acesta se încarcă chiar mai repede și decât cel mai recent flagship al companiei, Xiaomi 12S Ultra, dar și decât oricare alți concurenți din piață, care abia oferă încărcare la 120 sau 150W.
Seria Redmi Note 12 integrează patru modele, dintre care trei sunt foarte similare între ele, cu mici diferențe. Vorbim despre modelul de top cu încărcarea cea mai rapidă, Redmi Note 12 Explorer Edition, alături de Redmi 12 Pro+, Pro și, în cele din urmă, despre Redmi Note 12 „standard”.
Redmi Note 12 Explorer Edition este modelul despre care va vorbi toată lumea, datorită puterii de încărcare ridicate și bateriei speciale pe care o integrează. Acesta este construit pe baza configurației modelului Redmi Note 12 Pro+, adică cu un ecran OLED de 6,67” cu rezoluție Full HD la 120 Hz, chipset Dimensity 1080 de la MediaTek, 8 sau 12 GB RAM, și 128 sau256 GB stocare.
Bateria diferă însă. În timp ce modelul Pro+ vine cu un acumulator de 5.000 mAh cu încărcare la 120W, modelul Discovery Edition folosește o baterie mai mică, de 4.300 mAh, dar cu încărcare la 210W. Desigur, Xiaomi folosește o tehnologie de încărcare proprietară, care alimentează o baterie cu trei magistrale, fiecare la câte 70W. În teorie, fiecare ar putea să se încarce cu până la 100W, pentru încărcare la 300W, dar Xiaomi a limitat puterea din considerente de siguranță.
Încărcătorul de 210W folosește tehnologie GaN, și, în ciuda puterii ridicate, are dimensiuni foarte reduse. Încărcarea nu va putea fi realizată însă fără acest încărcător și fără cablul special livrat cu telefonul, care include un cip E-Mark, care deblochează încărcarea la viteză mare. Fără acest cablu, telefonul se încarcă la 65W prin USB Power Delivery.
Explorer Edition și modelul Redmi Note 12 Pro+ sunt livrate cu senzorul Samsung ISOCELL HPX pentru camera principală, un senzor de 200 megapixeli. De altfel, acesta este primul telefon Xiaomi cu rezoluție atât de înaltă. Deși senzorul poate filma la 8K, procesorul nu poate permite decât filmări la 4K. Camerele secundare folosesc senzori de 8, respectiv 2 megapixeli pentru ultrawide și adâncime.
Modelul Redmi 12 Pro beneficiază de o cameră principală de 50 megapixeli, încărcare la 67W și specificații în rest identice cu celelalte două modele.
Redmi Note 12, însă, folosește tot un ecran de 6,67”, OLED la 120 Hz și baterie de 5.000 mAh, dar încărcarea se face la doar 33W. De asemenea, acest model are un procesor dintr-o gamă inferioară, Snapdragon 4 Gen 1 de la Qualcomm. Cu o configurație cu 4 sau 18 GB RAM și 256 GB stocare, este clar că acest model este unul mai de buget.
Camera principală are 48 megapixeli, iar camera secundară este una de 2 megapixeli pentru adâncime. Acest model nu integrează o cameră ultrawide, iar camera frontală are doar 8 megapixeli.
Desigur, aceste prețuri sunt doar pentru variantele de bază, iar în Europa acestea vor fi semnificativ mai mari datorită taxelor de transport și import care vor fi adăugate. Vânzările pentru aceste modele încep pe 31, respectiv 1 octombrie, în China.