Xiaomi lansează Mi 11, primul telefon cu Snapdragon 888, la un preț neașteptat de mic

28.12.2020
Xiaomi lansează Mi 11, primul telefon cu Snapdragon 888, la un preț neașteptat de mic

Momentul așteptat de fanii Xiaomi a venit. Compania a dezvăluit în mod oficial noul său flagship pentru anul 2021: modelul Mi 11. Da, nu vorbim (încă) despre o serie, ci despre un singur smartphone high-end, echipat cu cele mai performante componente de pe piață, la un preț surprinzător de mic. Vorbim despre primul smartphone din lume cu Snapdragon 888, care vine la un preț mai mic decât cel al celui mai ieftin iPhone 12.

Xiaomi Mi 11 vine cu unul dintre cele mai performante ecrane de pe piață

Cei de la Xiaomi nu par să fi făcut compromisuri la capitolul performanță pentru a ajunge la un preț accesibil. Vorbim despre un telefon cu ecran mare, de 6,81” cu panel AMOLED, rezoluți QHD+ și refresh rate de 120 Hz. Pe lângă toate acestea, avem de a face cu luminozitate de 1.500 nits, suprafață touch cu răspuns la 240 Hz și sticlă Gorilla Glass Victus de la Corning, mult mai rezistentă la zgârieturi și șocuri mecanice. Practic, acesta ar putea fi unul dintre cele mai performante ecrane de pe smartphone-uri de până acum, fiind disponibile doar câteva alte modele cu aceste specificații pe piață.

Desigur, sub ecran se regăsește și un senzor de amprentă optic integrat în ecran. Acesta este unul de generație nouă de la producătorul Goodix, care aparent are și alte funcții, pe care Xiaomi ar putea sau nu să le implementeze, precum posibilitatea de a monitoriza pulsul utilizatorului.

Snapdragon 888 este „motorul” care stă la baza acestui model

Alături de un ecran mare și rapid, avem cel mai performant chipset de la Qualcomm, Snapdragon 888, un chipset construit pe arhitectură de 5nm, care promite peste 20% performanță în plus față de generația precedentă. Acesta și un modem 5G integrat și este disponibil pe Xiaomi Mi 11 alături de trei configurații hardware: 8+128 GB, 8+256 GB și 12+256 GB. Cei care știu că stochează multe date pe telefon vor trebui să aleagă versiunile cu 256 GB, pentru că acest model nu include și un slot pentru carduri microSD.

La capitolul conectivitate, Xiaomi oferă cam tot ce ne-am fi aștetptat: 5G sub-6 GHz (nu și mmWave), Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2, NFC și compatibilitate cu toate standardele de navigație din lume (GPS, Glaileo, GLONASS, BeiDou, etc.). Difuzoarele stereo sunt „acordate” de harman/kardon.

Camera foto este însă un capitol la care s-au făcut mici compromisuri, se pare. Da, avem de a face cu o cameră principală de 108 megapixeli, bazată pe un senzor de la Samsung, similar cu cel pe care l-am întâlnit pe modelele Galaxy S20 Ultra și Note20 Ultra. Totuși, alături de acesta avem doar o cameră ultra-wide de 13 megapixeli și o cameră macro de 5 megapixeli. Camera frontală are 20 megapixeli și este integrată în colțul ecranului, la fel ca în cazul generațiilor anterioare.

Adaptorul de priză nu este inclus în pachetul Xiaomi Mi 11

Toate acestea sunt alimentate de un acumulator cu capacitate de 4.600 mAh, care se încarcă rapid la 55W pe cablu, la 50W wireless și poate alimenta alte dispozitive în regim wireless invers la 10W. Acesta este compatibil cu tehnologia QuickCharge 4+ de la Qualcomm, cât și cu USB Power Delivery 3.0. Este important de știut acest lucru pentru că în cutia telefonului nu se a regăsi un adaptor de priză. Este interesant însă faptul că Xiaomi oferă însă un adaptor de priză separat, de 55W pe cu tehnologie GaN.

Xiaomi lansează Mi 11 oficial în magazine pe 1 ianuarie 2021, în șase culori: Negru, Alb, Albastru, Pielemaronie, piele mov și o ediție specială cu autograful CEO-ului Lei Jun.

Prețurile pornesc de la 3.999 yuan (500 euro) pentru varianta de bază cu 8 GB RAM și 128 GB stocare și poate atinge 4.699 yuan (585 euro) în varianta de top. Acestea sunt însă prețuri pentru așa numitul „flash sale” introductiv. Prețul real al telefonului ar putea crește după perioada de lansare.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult