Xiaomi Mi 10S cu Snapdragon 870, pregătit de lansare pe 10 martie

08.03.2021
Xiaomi Mi 10S cu Snapdragon 870, pregătit de lansare pe 10 martie

Lansat mai întâi pentru piața din China și apoi în versiune globală, Xiaomi Mi 10S va fi unul dintre cele mai accesibile telefoane cu Snapdragon 870. Înlocuitor pentru modelul Mi10 cu Snapdragon 865, Mi 10S va costa aproximativ 540 dolari în ofertele magazinelor asiatice și ceva mai mult în versiunea sa adresată piețelor vestice.

Apărând ca o versiune ușor îmbunătățită a seriei 865 Plus, noul SD 870 vine cu frecvențe de funcționare ușor mărite și o versiune optimizată a procesului de fabricație pe 7nm. Telefoanele bazate pe Snapdragon 870 pot accesa rețele 5G în benzile mmWave și sub-6 GHz, rețele Wi-Fi 6 și conecta accesorii wireless folosind protocolul Bluetooth 5.2. Totodată, cip-ul suportă filmare la rezoluție 8K/30fps, sau până la 4K/120fps.

Alături de cel mai nou SoC Qualcomm pentru telefoane mid-range, cumpărătorii se aleg și cu o cameră principală de 108MP.

Xiaomi Mi 10S

Apărut deja în catalogul GeekBench purtând numele de cod M2012J2SC, telefonul obține 1021 puncte în testul single-core și 3443 puncte în cel multi-core. Tot pe această cale aflăm și despre configurația cu 8GB memorie RAM și Android 11, în interpretare MIUI 2.5.

Potrivit zvonurilor, Xiaomi Mi 10S vine cu un ecran de 6.67 inch și acumulator de 4680mAh, acceptând puteri de până la 33W în modul de încărcare rapidă. Pe lista dotărilor intră și difuzoare stereo semnate de specialiștii Harman Kardon.

Opțiunile de culoare pregătite pentru lansarea din China sunt albastru, negru și alb. Din păcate, disponibilitatea lui Xiaomi Mi 10S în piețele globale nu este cunoscută, deocamdată.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult