Xiaomi a început de mai multă vreme să împingă limitele tehnologiei din ultima perioadă. După Mi 11 Ultra, Mi MIX Fold și Mi MIX 4, telefoane high-end cu specificații comparabile sau chiar peste cele ale concurenței din piață, compania pare să pregătească încă un telefon care să depășească barierele actuale. Este vorba despre presupusul model Xiaomi CC11, care deși nu va avea specificații de flagship, ar putea fi unul dintre primele telefoane „mainstream” cu ecran 4K.
Un telefon Xiaomi cu numărul de cod 2109119BC a ajuns în laboratoarele TENAA, autoritatea care testează și aprobă sau dezaprobă pentru vânzare dispozitivele mobile care ajung pe piața din China. Telefonul testat de către TENAA este echipat cu un ecran de 6,55” cu panel OLED curbat și rezoluție 4K: 3.840 x 2.160 pixeli.
Desigur, acesta nu este primul telefon cu ecran 4K care ajunge pe piață. Sony produce astfel de telefoane de mulți ani, însă acestea nu au reușit să devină foarte populare. În afară de faptul că nu ai nevoie de o rezoluție atât de mare pe un ecran de dimensiuni mici, întrucât de la distanța obișnuită de utilizare chiar și Full HD, o rezoluție de patru ori mai mică, arată bine, consumul de energie devine o problemă.
Chiar dacă un ecran 4K pare să fie o echipare foarte „high-end”, configurația hardware a telefonului nu este atât de înaltă. La bază stă un preocesor Snapdragon 778G, un model mid-range superior de la Qualcomm, iar Xiaomi echipează aceste modele cu 6, 8 12 sau 16 GB RAM și până la 512 GB stocare internă. Acumulatorul intern de 4.400 mAh nu oferă prea multă încredere în autonomie înaltă, mai ales cu un ecran atât de pretențios, iar grosimea de 7mm sugerează că nu ar fi loc la interior de o baterie mai mare.
Sistemul de camere ar putea fi, de asemenea, unul de medie, cu o cameră principală de 64 megapixeli și două alte camere de 8 megapixeli (probabil ultra wide și zoom). Interesant este însă faptul că TENAA listează pe fișa de dotări un detector de iris, o componentă pe care am văzut-o ultima dată pe Galaxy Note9 de la Samsung, dar și un senzor de amprentă integrat în ecran. Ce nu găsim în acest telefon sunt jack-ul de căști de 3,5mm și un slot microSD.
Având în vedere că telefonul este deja în mâinile autorităților, cel mai probabil, acesta va fi lansat în următoarele câteva săptămâni sau luni.
sursa: TENAA, via Android Authority