După aproape trei ani de absenţă de pe piaţă, compania rusească Yota se întoarce cu un nou produs: YotaPhone 3. Acesta continuă tradiţia companiei, oferind două display-uri, unu color pe faţă şi unul e-ink pe spate, în corpul unui smartphone de dimensiuni normale şi cu un hardware mid-range din gama superioară.
YotaPhone 3 va fi disponibil mai întâi în China, unde va fi vândut sub numele YOTA 3, însă spre diferenţă de modelele precedente, preţul său va fi mult mai mic. Modelul standard, cu 64 GB stocare va costa 350 de dolari, în timp ce modelul superior, cu 128 GB va costa 350 de dolari. Ambele variante vor fi echipate cu chipset Snapdragon 625 de la Qualcomm, 4 GB memorie RAM şi display AMOLED de 5,5” cu rezoluţie Full HD pe faţă şi e-ink de 5,2” cu rezoluţie HD pe spate.
Acumulatorul are o capacitate de 3.300 mAh, care ar trebui să ofere autonomie mai mare decât în cazul unui smartphone obişnuit cu această configuraţie, întrucât notificările sunt afişate pe ecranul e-ink permanent. Alte caracteristici interesante sunt camerele foto de 13, respectiv 12 megapixeli, compatibilitate cu două cartele SIM simultane şi un senzor de amprentă pe partea din faţă.
Telefonul va intra la pre-comandă pe 5 septembrie în China, iar livrările încep cu data de 18 septembrie. Nu a fost confirmată momentan lansarea în alte regiuni.