Zenfone 3 Deluxe vine cu Snapdragon 821 şi cu un preţ pe măsură

12.07.2016
Zenfone 3 Deluxe vine cu Snapdragon 821 şi cu un preţ pe măsură

Zenfone 3 Deluxe va fi cel mai puternic smartphone pe care ASUS îl va livra în 2016, însă totodată ar putea fi unul dintre cele mai puternice de pe piaţă, întrucât tocmai a fost confirmat chipset-ul pe care îl va integra. La mai puţin de o zi după anunţul noului Snapdragon 821 de la Qualcomm, ASUS a confirmat faptul că acesta va sta la baza noului său dispozitiv de top. Alături de acest detaliu, compania taiwaneză a confirmat şi preţurile pentru modelul Zenfone 3 Deluxe.

Fiind echipat cu Snapdragon 821, un chipset care ar trebui să ofere în teorie performanţă cu 10% mai mare decât generaţia precedentă, nici restul hardware-ului nu ar trebui să se lase mai prejos. Zenfone 3 este unul dintre cele mai mari smartphone-uri produse de ASUS, cu un display de 5,7” (rezoluţie Full HD, totuşi) şi totodată este primul care va fi realizat în jurul unei construcţii unibody din metal. Acesta va fi echipat cu 6 GB memorie RAM şi 256 GB spaţiu de stocare intern, cât şi o cameră cu senzor de 23 megapixeli cu tehnologie TriTech Focus.

Desigur, ASUS va oferi şi o versiune inferioară a lui Zenfone 3 Deluxe, cu 4 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, însă aceasta va fi bazată pe Snapdragon 820. Pentru cei care îşi doresc neapărat un procesor mai puternic, va fi livrată şi o variantă cu Snapdragon 821, 6 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare.

Preţul pentru modelul de bază este de 15,990 dolari taiwanezi, echivalentul a 500 de dolari americani, cel de medie va costa 559 dolari, în timp ce varianta de top vine la un preţ de 773 dolari. Preţurile pentru europa vor fi probabil similare, însă în moneda euro. Lansarea pe plan local este aşteptată în această toamnă.

Citeşte şi Snapdragon 821: chipset-ul care va domina piaţa de smartphone-uri în a doua parte a anului 2016

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult