ASUS a încercat să realizeze un ecran care să semene cât mai mult cu cel de pe iPhone X, ceea ce nu este un lucru rău. iPhone X are unul dintre cele mai bune ecrane de pe piaţă, conform DisplayMate, fiind întrecut doar de cel de pe Galaxy S9. Pentru a păstra preţul scăzut, ASUS nu a apelat la un panou OLED, ci a păstrat tehnologia IPS, care îşi face treaba destul de bine, întrucât este în continuare folosită de multe dispozitive high-end.
Acesta este primul smartphone ASUS cu colţuri curbate, însă compania pare să fi avut nevoie de câteva luni în plus de dezvoltare, întrucât colţurile nu sunt „tăiate” tocmai perfect. De asemenea interfaţa pare să fie în partea de sus foarte înghesuită în aceste margini, anumite elemente precum indicatorul de oră fiind la limită de a „ieşi” din ecran. „Bretonul” este puţin mai îngust decât cel de pe iPhone însă este puţin mai înalt, aici fiind găzduite camera foto, difuzorul şi senzorii frontali. Dacă ASUS reuşea să facă rama din jurul ecranului la fel de subţire în partea de jos, precum în partea de sus, am fi avut de a face probabil cu cel mai atrăgător smartphone cu Android şi breton de pe piaţă. Din păcate, limitările tehnologiei IPS nu permit acest lucru, iar mulţi producători evită un design de sus până jos simetric chiar şi pe cele cu AMOLED din cauza costurilor de producţie ridicate.
La capitolul performanţă, ecranul de pe ZenFone 5 este foarte luminos pentru un IPS, chiar dacă nu se apropie de nivelul dispozitivelor cu AMOLED de pe piaţă. Acesta afişează culori naturale, iar ASUS a implementat inclusiv o funcţie similară cu TrueTone de pe iOS, care schimbă în timp real temperatura de culoare pentru a oferi o experienţă de utilizare mai confortabilă în orice tip de lumină.
Implicit, ecranul vine configurat pe modul „wide color gamut”, o metodă mai elegantă de a descrie suprasaturarea culorilor. Din fericire există un profil „standard”, cât şi posibilitatea configurării profilului propriu. Denumirea „wide color gamut” este însă înşelătoare, aceasta descriind afişarea mai multor culori în domeniul ecranelor digitale, nu culori mai stridente şi nenaturale.
ZenFone 5 intră în categoria smartphone-urilor de medie cu construcţie premium, deci performanţa nu este o problemă în utilizarea de zi cu zi. Chipset-ul Snapdragon 636 constituie însă un upgrade foarte mare faţă de modelul 630 utilizat pe ZenFone 4. Avem astfel de a face cu performanţă superioară în toate testele sintetice faţă de modelul ZenFone 4 de anul trecut şi chiar şi în utilizare normală. Pe parcursul testării nu am întâlnit momente în care telefonul să dea semne de oboseală.
Ce aduce însă în plus la capitolul capabilităţi acest model este un procesor de imagine Spectra îmbunătăţit, care ajută la procesarea mai rapidă a fotografiilor, cât şi la realizarea lor mult mai repede (focalizarea este foarte rapidă, de altfel), în timp ce modemul LTE atinge acum viteze de până la 600 Mbps. Conform Qualcomm, performanţa lui Snapdragon 636 este cu până la 40% mai bună decât cea a lui 630, această valoare fiind confirmată de testele sintetice.
Singurele momente în care parcă s-ar simţi nevoia unui chipset mai puternic sunt în rularea de jocuri moderne mai pretenţioase precum PUBG şi Fortnite, necesit[ configrarea pe setări mai joase pentru a oferi un framerate stabil, acestea putând întâmpina dificultăţi în momentele cu multă acţiune. De asemenea editarea de clipuri video, în special în rezoluţii înalte (telefonul poate filma în 4K) este mult mai lentă.
Test | Scor |
3DMark Ice Storm Unlimited | 20.093 puncte |
3DMark Slingshot Extreme – Vulkan | 764 puncte |
PC Mark Work 2.0 | 6.242 puncte |
AnTuTu | 137.544 puncte |
Basemark ES 3.1 | 256 puncte |
GeekBench | Single-Core: 1.503 / Multi-Core: 5.301 |
A1SD | Read: 272,55 MB/s / Write: 208,83 MB/s |
Este interesant însă faptul că software-ul ASUS recomandă pornirea funcţiei AI Boost în momentele în care este pornită o aplicaţie care necesită performanţă ridicată. Aceasta probabil că ridică frecvenţa procesorului şi permite păstrarea acesteia pe timp îndelungat. Inclusiv instrucţiunile de utilizare sugerează dezactivarea funcţiei atunci când nu este necesară pentru conservarea energiei din acumulator.
Autonomia lui ZenFone 5 nu este mult diferită de cea a modelelor precedente, oferind cam o zi, poate mai mult, în anumite cazuri de utilizare normală folosind 4G, WiFi, mai multe conturi de reţele de socializare, browsing, consum de clipuri video şi e-mail-uri. Media de 5-6 ore de utilizare cu ecranul pornit este încă valabilă de la ZenFone 4. Din fericire, telefonul beneficiază de încărcare rapidă prin „AI”, spune ASUS (probabil că e vorba de QuickCharge de la Qualcomm), care aduce acumulatorul la 50% după doar 30 de minute. De asemenea, există mai multe profiluri de utilizare, care pot limita performanţa dispozitivului pentru a beneficia de mai multe ore de utilizare. Pentru testare, am folosit telefonul pe profilul „normal”, care vine implicit activat.
Autonomia este probabil cel mai greu de testat aspect al unui smartphone, întrucât obiceiurile de utilizare diferă de la utilizator la utilizator, cât şi de la o zi la alta, în funcţie de nevoi. Cert este că ZenFone 5 nu dezamăgeşte însă nici nu este un „campion” la acest capitol, fiind doar uşor peste medie.
Construcţie din materiale de calitate
Include husă în pachet
Camera principală este bună pentru segmentul de piaţă în care se încadrează
Interfaţa ZenUI este semnificativ îmbunătăţită
Design-ul nu este deloc original
Recunoaşterea facială nu funcţionează prea bine
Camera „wide” este slabă