ZenUI nu a fost niciodată cel mai arătos skin pentru Android, însă ASUS a încercat întotdeauna să creeze o identitate proprie cu acesta. Versiunea 5.0 este încă un pas într-o direcţie bună din punct de vedere al design-ului şi al funcţionalităţilor extinse, însă în continuare parcă este puţin prea stilizat pentru a concura cu interfaţa standard Google sau cu cea oferită de liderii pieţei de smartphone-uri.
AI este termenul cheie peste tot în interfaţa ASUS, însă acesta nu este întotdeauna folosit în adevăratul sens al cuvântului. De exemplu funcţia AI Ringtone nu face decât să ajusteze volumul în funcţie de nivelul de zgomot din jur. Astfel, în medii liniştite volumul scade, iar în cele zgomotoase creşte. Simpla setare a volumului nu este realizată de o inteligenţă artificială care foloseşte algoritmi de machine learning pentru asta, ci este o simplă funcţie care se activează cel mai probabil atunci când este detectat un apel sau o notificare.
Apoi avem de a face cu AI Charging, care este o metodă mai pompoasă de a spune Fast Charging, întrucât toate metodele de încărcare rapidă de pe piaţă monitorizează nivelul de încărcare şi temperatura pentru a seta voltajul corespunzător unei încărcări în siguranţă. AI Boost? Nu este decât o funcţie care încurajează procesorul să ţină frecvenţele la niveluri ridicate pentru un timp mai îndelungat, dar probabil nu la nivel maxim, pentru a evita throttling-ul. Funcţia AI Display este exact ce face si Apple cu funcţia TrueTone care ajustează nivelul de luminozitate şi temperatura de culoare, în timp ce AI camera ajută la detectarea unor scene predefinite, mult mai limitate ca număr faţă de concurenţă. Prezenţa acestor funcţii este apreciată, însă brandingul lor este puţin exagerat, foarte puţine având de a face cu algoritmi de machine learning.
O surpriză plăcută este lipsa aplicaţiilor de tip „bloatware”, ASUS instalând din fabrică doar aplicaţiile sale, fără aplicaţii partenere care să necesite dezinstalare.
Pentru că ASUS nu putea să fie mai prejos faţă de concurenţă, compania taiwaneză a integrat în software-ul său şi capabilitatea ZeniMoji, care preia mişcările feţei utilizatorului şi le transpune pe unul dintre trei personaje 3D amuzante. Acestea pot fi folosite ca filtre în aplicaţii de video chat sau pot fi folosite pentru înregistrarea unor clipuri sau fotografii. În lumină slabă şi chiar şi în lumină bună acestea funcţionează însă foarte greoi, animaţiile fiind dezamăgitoare, iar preluarea mişcărilor guriis au ochilor sunt rareori precise.
Tot la software intră şi funcţiile de securitate. Avem deblocare prin intermediul amprentei de pe spate, care funcţionează foarte bine, ceva ce şi generaţiile precedente au oferit, cât şi recunoaştere facială folosind camera frontală. După cum s-a demonstrat în nenumărate rânduri, deblocarea prin recunoaştere facială nu este tocmai sigură, putând fi cu uşurinţă păcălită de o fotografie. De asemenea, aceasta funcţionează bine doar în lumină naturală, iar o pereche de ochelari sau orice alte elemente în plus ar putea duce la imposibilitatea de blocare. Mai mult, odată activată şi atunci când lumina este potrivită, aceasta nu permite vizualizarea notificărilor de pe ecranul principal, deblocarea fiind realizată automat, fără confirmare.
Meniul de setări oferă şi funcţia de ascundere a „bretonului”, adică colorarea cu negru a zonei de notificări, această funcţie este prezentă în meniul „Display”, însă pentru a o putea accesa este necesară actualizarea la cea mai nouă versiune de software, întrucât cel pre-instalat nu o include. A fost necesară căutarea update-ului manual, întrucât sistemul de operare nu ne-a avertizat despre existenţa unei actualizări. Aplicaţiile care nu sunt optimizate pentru ecrane decupate sunt afişate în format normal, cu bare negre sus şi jos. Nu am întâlnit bug-uri de afişare ale acestora, însă va mai dura puţin până când dezvoltatorii de aplicaţii vor adapta interfeţele la astfel de ecrane pe Android. În aplicaţiile în care partea de sus este neagră însă, zona decupată nu este foarte vizibilă, chiar dacă ecranul este un simplu IPS şi nu un OLED. Implicit, clipurile video afişează conţinutul în centrul ecranului, aplicaţiile compatibile cu ecrane înalte oferind posibilitatea de a da „zoom” pentru a afişa pe întreaga suprafaţă, chiar şi peste „notch”.
În meniul de setări, foarte bine asunse sub meniul „Advanced” sunt şi câteva capabilităţi interesante, care se regăsesc pe mai multe telefoane, dar pe care ASUS nu pare să le promoveze foarte tare. De exemplu, PageMarker poate descărca pagini web offline pentru a fi citite mai târziu, în timp ce Twin Apps oferă posibilitatea de a „dubla” aplicaţii de social media, pentru a folosi simultan un cont personal şi unul de „business”. De asemenea, gamerii au acces la Game Ginie, care oferă posibilitatea de înregistrare a gameplay-ului sau de a transmite live sesiunea de joc pe Twitch sau YouTube.
Construcţie din materiale de calitate
Include husă în pachet
Camera principală este bună pentru segmentul de piaţă în care se încadrează
Interfaţa ZenUI este semnificativ îmbunătăţită
Design-ul nu este deloc original
Recunoaşterea facială nu funcţionează prea bine
Camera „wide” este slabă