ZenFone 5 review: un smartphone competent la un preţ corect

08.06.2018
ZenFone 5 review: un smartphone competent la un preţ corect
Camera şi concluzii

Camera

La nivel hardware, ZenFone 5 se prezintă foarte bine, chiar dacă software-ul face doar paşi modeşti înainte. Camera foto este însă la nivelul restului de componente interne, acesta fiind probabil cel mai mare salt în calitate de până acum de pe camerele smartphone-urilor ASUS.

Anul trecut, smartphone-urile ZenFone 4 au fost primele produse de companie cu sisteme dual camera, iar anul acesta camera a fost perfecţionată. Nu am primit doar un upgrade hardware, care permite realizarea unor fotografii semnificativ mai bune, ci şi un software mai bun şi mai rapid.

Camera principală realizează în lumină naturală poze foarte bune, cu detalii pronunţate şi culori naturale, însă este ţinută puţin în spate de software. Da, modul Auto poate detecta câteva scenarii precum animale de companie sau portret, însă setările pe care le aplică nu sunt întotdeauna potrivite. Din păcate detecţia scenelor nu poate fi dezactivată, iar calcularea timpului de expunere nu este întotdeauna corect.

De asemenea focalizarea, deşi rapidă, nu se poziţionează întotdeauna pe subiectul dorit din prima. Pentru fotografiile realizate ziua, cerul pare să fie o problemă constantă, acesta fiind aproape tot timpul „ars”. În aceste momente este necesară focalizarea manuală pentru a aduce luminozitatea la un nivel acceptabil, care să producă o captură mai naturală. Camera în sine este competentă, însă modul auto nu este nici pe departe la un nivel de finisare destul de înalt încât să poată fi folosită direct, fără puţin efort. Faptul că nici măcar camera principală nu beneficiază de stabilizare ar putea afecta anumite cadre atunci când mâna utilizatorului se mişcă în timpul capturii, însă în general pentru mişcări mici, stabilizarea electronică se descurcă destul de bine, ba chiar surprinzător, acest lucru fiind evident în special în cadrele realizate noaptea.

Din păcate, fotografiile realizate în lumină slabă suferă de pe urma unui zgomot de imagine foarte pronunţat. Detalii „fine” pot fi observate în imaginile pe timp de noapte doar în zonele în care există o lumină directă, restul fotografiei fiind parcă „murdar”, lucru care ar putea fi rezultatul unei lipse de post-procesare. De obicei ne plângem de procesare agresivă a fotografiilor, însă în cazul ASUS vorbim despre o lipsă aproape completă al unui filtru de eliminare pentru efectele nedorite. Stabilizarea electronică îşi face treaba, dar nu poate face miracole în lipsa unui sistem mecanic, putând realiza cadre destul de clare fără prea mult efort, însă este necesară o pregătire mai atentă pentru fotografiere fără multă lumină (stabilizarea mai bună a mâinii, răbdare câteva secunde pentru o captură stabilă, etc.). Focalizarea este însă dezamăgitoare în lumină slabă, fiind lentă şi nu foarte precisă. 

În cele din urmă, ZenFone 5 beneficiază şi de o cameră cu obiectiv supraangular, care poate capta mai mult în laterale. Acesta beneficiază de un senzor mai mic, cu rezoluţie mai mică şi cu diafragmă mai închisă. Aceste trei caracteristici fac această cameră aproape inutilizabilă pentru fotografii, chiar şi în lumină naturală, întrucât nu poate capta destulă lumină şi în consecinţă nu poate oferi destule detalii. Calitatea scăzută a senzorului este un alt factor pentru care imaginile „wide” au un aspect murdar, cu zgomot de imagine. Probabil singura funcţie utilă în acest caz ar fi pentru filmare, dar nici acele capturi nu sunt tocmai impresionante. Am fi preferat o cameră cu zoom în locul camerei wide, întrucât ar fi oferit o funcţionalitate mai utilă. Desigur, am fi preferat o cameră cu zoom cu un senzor mai calitativ, similar cu cel al camerei principale.

Camera principală Camera wide

Concluzii

ZenFone 5 este clar un pas înainte pentru seria de smartphone-uri ASUS, însă parcă şi-a pierdut puţin din identitate pe drum. Am fi preferat un design puţin mai curajos, care să nu meargă în aceeaşi direcţie în care au mers şi alţii. Asta nu înseamnă că „bretonul” ar fi trebuit să dispară. Momentan aceasta este singura metodă uşor accesibilă producătorilor pentru a extinde acoperirea display-ului pe suprafaţa din faţă. Dar restul elementelor care „seamănă” cu cele ale concurenţei puteau fi realizate altfel, mai ales când luăm în calcul faptul că spatele din sticlă, chiar dacă există pe ZenFone de două generaţii, nu serveşte niciunui scop. Nu avem rezistenţă la apă şi nici încărcare wireless, dar avem în consecinţă un dispozitiv mai fragil.

Desigur, nu trebuie să ignorăm faptul că avem de a face cu un smartphone cu o construcţie premium la un preţ destul de bun, care cu siguranţă va scădea în lunile următoare la tot felul de oferte (este important de menţionat că brandul ASUS nu este prezent în ofertele operatorilor). Acesta vine echipat cu un display calitativ, oferă o autonomie bună şi are destule funcţii interesante pentru a satisface nevoile multor utilizatori, în special celor care au nevoie de o cameră decentă, dar nu-şi permit un smartphone de top.

Părţi pozitive

Construcţie din materiale de calitate
Include husă în pachet
Camera principală este bună pentru segmentul de piaţă în care se încadrează
Interfaţa ZenUI este semnificativ îmbunătăţită

Părţi negative

Design-ul nu este deloc original
Recunoaşterea facială nu funcţionează prea bine
Camera „wide” este slabă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult