ZenFone 6 a fost un smartphone surprinzător în 2019, oferind specificaţii de top, un design foarte interesant şi o cameră neobişnuită, toate acestea având la bază un software Android 9.0 Pie „curat”. ASUS este o companie cunoscută pentru update-uri nu foarte rapide pe dispozitivele sale, însă suportul software este în general destul de longeviv, chiar şi pe modele din gama inferioară. Astfel, vestea că ZenFone 6 primeşte deja update la Android 10 atât de repede faţă de lansarea oficială a sistemului de operare este cu siguranţă o veste foarte bună pentru cei care au cumpărat acest dispozitiv.
ASUS a început să livreze Android 10 pe modelele din Canada, SUA şi India de ZenFone 6 şi ZenFone 6Z, iar în curând update-ul va fi lansat şi în restul de regiuni. Se pare că producătorul taiwanez încă testează alte variante internaţionale ale software-ului, însă şi acestea sunt într-un stadiu destul de avansat de dezvoltare, urmând cel mai probabil să vedem update-ul chiar şi în Europa în următoarele câteva săptămâni.
Noul update pentru ZenFone 6 aduce versiunea software la 17.1810.1910.63 şi menţionează doar câteva noutăţi pe lista de schimbări. Este vorba despre „upgrade-ul” la Android 10, suportul pentru actualizări de software prin intermediul Google Play Store, ceva ce ar trebui să accelereze semnificativ lansarea de noi pachete de update în viitor, cât şi adopţia sistemului de navigare din Android 10 prin gesturi, care este similar cu cel de pe iPhone-uri.
Update-ul la Android 10 presupune desigur integrarea unui „dark mode” la nivelul sistemului de operare, aplicaţiile compatibile folosind setarea globală a telefonului pentru a afişa o interfaţă albă sau neagră, cât şi controlul avansat al permisiunilor pentru geolocaţie şi intimitatea datelor personale pentru fiecare aplicaţie în parte.
De curând, compania a renunţat la update-ul Android 9 pentru dispozitivele ZenFone 4, spunând că nivelul de performanţă nu este tocmai optim cu acel software, însă Android 10 va veni cu siguranţă pe modelele ZenFone 5 şi ROG Phone de anul trecut, modele high-end la momentul lansării. Desigur, actualizarea noului ROG Phone II este de asemenea plănuită, însă nu există o dată concretă de lansare. Totuşi, la numai două luni de la apariţia oficială pe modelele Pixel, ASUS are deja un flagship pe Android 10, ceva ce Samsung şi alţi producători de top nu au încă.