Dacă ai spune că ZenFone Max Pro M1 este un model Android One, oricine te-ar putea crede fără să verifice, întrucât acesta este telefonul ASUS cu cele mai puţine modificări la nivel de interfaţă. Zen UI este complet absent, alături de orice fel de personalizare sau aplicaţii de tip „bloatware” pe care suntem obişnuiţi să le găsim pe modelele ASUS.
Totuşi, acesta nu este un telefon Android One, cu toate că sistemul său de operare este în mare parte „curat”. ASUS probabil că nu se angajează să ofere actualizări pe termen lung, aşa că încearcă să limiteze aşteptările din acest punct de vedere. Ce oferă însă este un Android Oreo 8.1 cu actualizări de securitate la zi şi chiar cu actualizări software relativ dese, pe perioada testării fiind nevoiţi să instalăm două update-uri care îmbunătăţesc în special performanţa si stabilitatea aplicaţiei de cameră. Noi nu am întâlnit probleme cu aceasta.
Singurele aplicaţii non-standard pentru un telefon Android One sunt câteva care lipsesc din portofoliul Google şi pe care ASUS le consideră absolut necesare pentru terminalele sale. Este vorba despre Sound Recorder, pentru funcţia de reportofon, FM Radio şi Calculator. În rest, acest telefon vine cu interfaţa standard de Android AOSP, cu aceleaşi meniuri şi NUMAI aplicaţii Google precum Gmail, YouTube, aplicaţiile implicite de telefon şi mesagerie, Google Drive, Photos, Calendar, Maps, Docs, Sheets, Slides, Keep şi Music. Mai nou şi aplicaţia de video call Duo este pre-instalată.
Ne declarăm mulţumiţi de acest model la capitolul software, însă Android „curat” înseamnă de multe ori şi lipsa unor funcţii mai avansate pe care mulţi producători le integrează în interfeţele lor personalizate. De exemplu, parolele de tip PIN necesită obligatoriu apăsarea pe butonul OK şi nu sunt recunoscute automat dacă sunt corecte. De asemenea, performanţa amprentei nu a fost tocmai la nivelul la care ne aşteptam, uneori degetul fiind recunoscut din a doua sau a treia încercare.
În general, camerele foto bune se regăsesc doar pe smartphone-uri de top, însă în cazul lui ZenFone Max Pro M1, ASUS s-a străduit să ofere măcar o cameră foto decentă. Desigur, nu se va compara cu ceea ce oferă telefoane precum P20 Pro de la Huawei sau Galaxy Note9 de la Samsung, însă întrece fără probleme majoritatea modelelor din gama sa de preţ.
Pe timp de zi, camera foto reuşeşte să redea foarte bine detaliile şi chiar beneficiază de câteva funcţii avansate precum un efect de „bokeh” în modul portret care este decent, chiar dacă arată puţin artificial şi HDR, care poate egala zonele întunecate şi cele prea luminoase dintr-un cadru. Problema cu modul HDR este că duce la pierderea detaliilor, în timp ce în modul de fotografiere fără HDR timpul de expunere nu este calculat corect tot timpul, unele cadre putând părea „arse”.
Camera frontală este de asemenea decentă însă nu spectaculoasă, oferind efectul de bokeh chiar şi cu un singur senzor. Aici se vede limitarea software-ului, marginile subiecţilor fiind decupate într-un mod mai „barbar”. Focalizarea pe ambele camere este mult mai lentă decât pe un telefon mai scump, însă nu destul de lentă pentru a pierde posibilitatea de a imortaliza momentul.
Pe timp de noapte însă, camera este aproape inutilizabilă. Imaginile sunt foarte întunecate şi captează foarte mult zgomot, în timp ce lipsa stabilizării produce rezultate deseori mişcate. Nu în ultimul rând, focalizarea este foarte lentă şi neprecisă atunci când nu avem destulă lumină în cadru.
Per total, pentru restul avantajelor pe care ZenFone Max Pro M1 le oferă în gama sa de preţ, camera nu este tocmai rea, ba chiar e foarte utilizabilă pe timp de zi.
ZenFone Max Pro M1 de la ASUS este unul dintre cele mai surprinzătoare smartphone-uri care au apărut în ultima vreme. Oferă un balans foarte bun între performanţă şi preţ, cu sistem de operare nemodificat şi cu o construcţie decentă, însă nu tocmai perfectă. Dacă sunteţi în căutarea unui telefon de buget, probabil că ar trebui să luaţi în considerare acest model alături de alte dispozitive care se învârt în jurul preţului de 1.000 – 1.100 lei.
Raport bun între performanţă şi preţ
Android aproape „curat”
Dual SIM + card microSD
Autonomie de două zile
Mufă micro-USB pentru încărcare
Camera foto este utilizabilă doar ziua
Nu are modul Wi-Fi compatibil cu reţele de 5 GHz