ZTE ar putea lansa un smartphone Windows Phone 8 cu ecran de 5.9 inch, ce suportă rezoluţie Full HD şi este optimizat pentru multimedia.
Informaţia este dezvăluită într-o postare pe Weibo (echivalentul chinez al reţelei Twitter) chiar de Lu Qian Hao, şeful departamentului pentru strategie de marketing din cadrul ZTE. Totuşi, informaţia conform căreia ecranul de 5.9 inch ar urma să suporte rezoluţie Full HD aruncă ceva urme de îndoială asupra acestui produs, deoarece Microsoft nu a anunţat includerea de suport pentru această rezoluţie în actuala versiune Windows Phone 8.
Alături de ecranul Full HD cu dimensiune record pentru gama smartphone, noul telefon ZTE ar urma să ofere şi suport pentru tehnologie DTS, folosită adesea pentru coloana sonoră a filmelor distribuite pe suport blu-ray. Pentru moment, detalii esenţiale cum ar fi chipsetul folosit şi dotările incluse rămân un mister, iar aspectul carcasei pare să nu fie chiar la nivelul unui produs gata de lansare.
Dacă se dovedeşte a fi un produs real, noul smartphone ZTE ar putea ajunge pe rafturile magazinelor abia în primăvară, posibil rulând o versiune actualizată de Windows Phone 8, a cărei interfaţă este mai bine adaptată pentru ecrane cu rezoluţie 1920 x 1080 pixeli.