Snapdragon 820, puternicul chipset întâlnit până acum doar la modele smartphone de top cum este Galaxy S7, ar putea ajunge şi într-un smartphone cu preţ sub 300 dolari.
După ce la începutul acestei luni am aflat despre ZUK Z2 Pro, un smartphone cu ecran AMOLED Full HD de 5.2”, 6GB memorie RAM şi chipset Snapdragon 820, compania activă mai ales în pieţele asiatice dezvăluie acum şi versiunea non-pro, cu ecran Full HD de 5” şi 4 GB memorie RAM, dar acelaşi chipset Qualcomm.
Disponibil pentru echivalentul a 273 dolari, ZUK Z2 pune la dispoziţie 64GB memorie internă, cameră foto de 13MP cu senzor ISOCELL şi focalizare cu sistem phase-detection, cameră frontală de 8MP, senzor de amprente, conectivitate LTE, Bluetooth 4.1 şi WiFi AC. ZUK Z2 include un acumulator de 3500 mAh cu tehnologie Quick Charge 3.0 şi conector USB Type-C pentru alimentare, permiţând scurtarea timpului de încărcare la mai puţin de două ore.
ZUK Z2 este livrat cu o versiune de Android 6.0 personalizată cu interfaţa ZUI 2.0. Opţional, telefonul va putea fi personalizat şi cu Cyanogen OS, promis pentru o dată ulterioară în urma unui parteneriat recent anunţat între ZUK şi dezvoltatorul CyanogenMod.
Momentan, nu sunt disponibile informaţii privind disponibilitatea noilor modele ZUK Z2 şi Z2 pro în pieţele de desfacere internaţionale, însă brandul ZUK este cunoscut ca fiind activ şi în pieţele din afara chinei.