Deşi cele două modele de smartphone-uri de top de la Sony, Xperia Z3 şi Z3 Compact, abia au ajuns pe piaţă de o lună, deja există informaţii pe internet despre urmaşul acestora, inevitabilul Z4. Aparent noul telefon este într-un stadiu destul de avansat de dezvoltare, întrucât au fost deja publicate fotografii neoficiale cu una dintre componentele sale: ansamblul OGS (One Glass Sollution), care include display-ul, suprafaţa tactilă şi sticla de protecţie.
Chiar dacă o simplă imagine care vine fără o listă de specificaţii nu pare să ofere prea multe detalii, faptul că se regăseşte lângă aceeaşi componentă de pe Xperia Z3 ne oferă câteva informaţii în plus. Cel mai evident este faptul că mărimea diagonalei display-ului de pe Z4 este tot de 5,2”, asemeni predecesorului său. Acest lucru înseamnă că zvonurile care sugerau integrarea unui panou de 5,5” erau false.
Putem observa de asemenea faptul că senzorul de proxmitate şi camera de pe partea din faţă a terminalului şi-au schimbat locurile, fiind acum invers faţă de componentele de pe Z3, iar micile indentaţii ale sticlei în partea de sus şi cea de jos sugerează că amplasarea difuzoarelor stereo va fi mai apropiată de margini.
Există în continuare foarte multe necunoscute despre noul Sony Xperia Z4, însă vom afla cu siguranţă mai multe despre acesta în prima jumătate a anului viitor, fie la CES, fie la Mobile World Congress, unde este aşteptată dezvăluirea sa. Printre posibilele caracteristici ale acestui smartphone s-ar putea regăsi un display cu rezoluţie QHD, 4 GB de memorie RAM şi un procesor pe 64 de biţi, specificaţii deja standard pentru dispozitivele de top ale producătorilor cu renume de dispozitive.