Zvon: Vivo ar putea intra în curând pe piața din România

04.02.2021
Zvon: Vivo ar putea intra în curând pe piața din România

Încă unul dintre brandurile care aparțin BBK Electronics, Vivo, ar putea fi lansat în curând în România, raportează Connect.ro. Acesta este unul dintre cele mai mari branduri de smartphone-uri de pe piața din China și, odată cu lansarea sa, toate cele patru branduri principale ale BBK vor fi disponibile la noi în țară. În ultimii doi ani, OnePlus, Oppo și Realme au avut parte de asemenea de lansări oficiale în magazinele de specialitate autohtone.

Vivo este al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri de pe piața din China

Colegii de la Connect citează surse anonime din industrie, deci încă nu avem parte de un anunț oficial, însă această veste nu ar trebui să ne surprindă în mod special. În toamna anului trecut, Vivo anunța că intră oficial pe piața din Europa, cele șase țări alese pentru debut fiind Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia și Spania. La momentul respectiv, compania a debutat cu patru modele de smartphone-uri, de la variante entry-level, la mid-range-uri superioare: Vivo X51 5G, Vivo Y70, Vivo Y20i și Vivo Y11s.

Probabil cel mai interesant model pe care Vivo îl avea atunci era X51 5G, varianta europeană a lui Vivo X50 din China. Acesta este primul smartphone de pe piață care beneficiază de o cameră foto stabilizată activ, cu un sistem similar cu cel al unui stabilizator de tip gimbal. Astfel, fotografiile realizate cu acest model în condiții de iluminare slabă ar putea fi superioare altor soluții care stabilizează pasiv obiectivul sau senzorul folosind magneți.

Între timp însă, Vivo a lansat și seria X60 în China, deci ne-am putea aștepta ca aceste modele să ajungă în viitorul apropiat și pe piața din Europa. Întrucât Vivo va ajunge în România cândva în primul trimestru din 2021, deci în următoarele două luni, este foarte posibil să vedem aceste dispozitive și pe piața locală. Totuși, dacă Vivo va aplica aceleași strategii pe care le au și alte companii din China, lansările în Europa ar putea fi întârziate cu câteva săptămâni sau luni.

sursa: Connect

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult