Cursa pentru cel mai mare, cel mai tare şi mai dotat LCD TV este în toi între producătorii asiatici, iar Samsung, ca şi lider pe piaţă, nu ezită să se laude cu ce are mai bun. La simpozionul Society for Information Display (SID) de la Los Angeles a fost prezentat un ecran cu diagonala de 82” (208 cm) cu rezoluţie QuadHD, iluminat cu LED-uri şi având o frecvenţă de afişare de 120 Hz. Cu alte cuvinte, dacă aveţi o sursă video pe măsură, televizorul cu cristale lichide va afişa o rezoluţie de 3840×2160 şi vă veţi putea bucura de o vizibilitate mai bună în încăperile foarte bine luminate datorită tehnologiei avansate de iluminare.
Tehnologiile menţionate mai sus nu sunt noi, dar sunt toate implementate de Samsung într-un sigur produs care se vrea a fi o avanpremieră a viitoarelor televizoare. O altă ştire lansată cu ocazia aceluiaşi eveniment este că Samsung ne promite 15 panouri AMOLED cu diagonale de la 2” la 31”. Aceasta sună mult mai bine decât cei 11” pe care i-am putut admira în toată splendoare şi la CERF 2008, sub umbrela Sony. Un alt lucru demn de menţionat vine de la LG, al doilea producător de ecrane LCD la nivel mondial. A fost pusă la punct o nouă tehnică de producţie a panourilor, imprimarea straturilor realizându-se prin intermediul unor tamburi. Aceasta este mai ecologică decât tehnica tradiţională de litografiere şi poate fi folosită şi pentru fabricarea panourilor flexibile de ultimă generaţie.