LG ar putea lansa un televizor 4K OLED cu display care se rulează atunci când nu este folosit

04.11.2018
LG ar putea lansa un televizor 4K OLED cu display care se rulează atunci când nu este folosit

2019 pare să fie anul gadgeturilor cu ecran flexibil, care se pliază sau rulează pentru transport. Noua modă este îmbrăţişată şi de LG, compania  venind cu un concept de televizor nemaiîntâlnit până acum.

Aşteptat la CES 2019, noul produs LG ia forma unei boxe audio care poate fi aşezată orizontal pe masa din sufragerie. Element distinctiv pentru orice televizor convenţional, ecranul este păstrat rulat într-un compartiment  ascuns şi apare doar atunci când este necesară afişarea unei imagini. Ridicat parţial, ecranul poate afişa o interfaţă de tip media player sau alte informaţii pentru care nu este necesară o imagine în format complet.

Posibilitatea de a rula ecranul televizorului atunci când nu este în utilizare este un concept interesant, întâlnit până acum doar în unele filme SF. Adaptate pentru a fi încorporate în obiecte de mobilier, televizoarele OLED cu ecran rulabil şi diagonală mare de afişare ar putea fi deosebit de atractive pentru cumpărătorii extravaganţi,

Demonstrat şi anul trecut la stadiu de prototip, televizorul OLED cu ecran rulabil ar putea fi prezentat de această dată ca şi produs comercial. Potrivit informaţiilor obţinute din surse apropiate companiei, LG va dezvălui la CES 2019 şi un smartphone cu ecran pliabil, concurând produsele similare anunţate de Samsung, Lenovo şi alţi producători asiatici.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult