Pentru ca un Smart TV să ofere o experienţă optimă împreună cu serviciul Netflix trebuie să întrunească o serie de cinci criterii foarte stricte.
Potrivit Netflix, un Smart TV ideal trebuie să pornească instantaneu şi să poată relua imediat orice activitate desfăşurată anterior. Desigur, trebuie să vină cu cea mai recentă versiune a aplicaţiei Netflix deja instalată, iar aceasta să pornească foarte rapid. Accesul la serviciul de streaming trebuie să fie cât mai facil, printr-un buton dedicat prezent pe telecomandă sau buton uşor vizibil în interfaţa Smart TV.
Potrivit Netflix, criteriile legate de viteza aplicaţiei sunt cel mai greu de îndeplinit, motiv pentru care doar câteva modele de televizoare au primit recomandarea companiei. Astfel, printre „premianţi” se numără mai multe modele Sony şi LG, însă niciunul dintre produsele Samsung nu s-a putut ridica la nivelul pretenţiilor impuse.
Folosind programul „Netflix Recommended” ca şi sursă de motivare, compania speră să convingă şi alţi producători de televizoare şă-şi aducă oferta Smart TV la un nivel de performanţă care să permită o experienţă confortabilă în utilizarea serviciilor de streaming.