(P) Calitate cinematografică la redarea de filme pe televizoarele Panasonic cu ecran OLED, din confortul canapelei de acasă

23.10.2018
(P) Calitate cinematografică la redarea de filme pe televizoarele Panasonic cu ecran OLED, din confortul canapelei de acasă

Toate acestea pot contribui atât pozitiv, cât şi negativ la experienţa iubitorilor de filme. Orice cinefil este de acord că arta cinematografică este redată cel mai bine în cinematografe, iar din punctul de vedere al echipării tehnice are dreptate, căci cinematograful este cadrul cel mai în măsură să redea o peliculă exact aşa cum şi-a imaginat-o producătorul. Acesta prezintă însă şi dezavantaje, care pot afecta negativ experienţa finală a spectatorului. În primul rând, presupune sacrificarea confortului oferit de propria sufragerie.

Oricât de modernă ar fi sala de cinema aleasă şi oricât de noi şi de ergonomice ar fi scaunele cu care este dotată aceasta, ele nu se vor putea compara niciodată cu confortul asigurat de canapeaua din cadrul familiar de acasă. Iar neajunsurile nu se opresc din păcate aici, căci cinematograful este un spaţiu public, unde alegerea colectivului alături de care este savurată arta nu este posibilă. Iar un colectiv nepotrivit poate afecta în mod negativ atmosfera şi, nu de puţine ori, dispoziţia publicului iubitor de filme. În sfârşit, mai este şi problema sunetului, iar cei cu urechi mai sensibile ştiu cel mai bine despre ce este vorba, căci pentru ei volumul audio ridicat poate reprezenta un element suplimentar de disconfort.

Cu alte cuvinte, dincolo de echiparea sa tehnică, cinematograful reprezintă de fapt o serie de compromisuri pentru cinefili şi, privit per ansamblu, este departe de experienţa perfectă pe care şi-o doresc aceştia. Analizând aceste neajunsuri, Panasonic a decis că experienţa optimă la vizionarea de filme nu poate fi obţinută decât în confortul locuinţei şi a transformat această teorie în însuşi scopul dezvoltării de noi produse. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate, căci noile televizoare Panasonic cu ecran OLED lansate anul acesta sunt cu adevărat impresionante, chiar şi pentru cei mai pretenţioşi cinefili.

Tehnologia OLED oferă prin definiţie o calitate superioară a imaginilor redate, acestea fiind caracterizate de o reproducere mai fidelă a culorilor, de o rată de contrast superioară şi de unghiuri de vizibilitate mult îmbunătăţite faţă de ecranele LCD tradiţionale. Iar noile televizoare Panasonic din seriile FZ950 şi FZ800 accentuează aceste calităţi, căci folosesc panouri de generaţie nouă, capabile să ofere mai multe niveluri de negru, pentru a putea pune mai bine în evidenţă umbrele şi alte detalii. Mai mult de atât, este bine cunoscut faptul că, chiar dacă un ecran este capabil de redarea negrului perfect, percepţia celui care îl priveşte poate fi influenţată de lumina reflectată.

Modelele Panasonic elimină acest inconvenient prin adoptarea unui filtru special (Absolute Black Filter), care neutralizează practic reflexiile, permiţând astfel obţinerea acelui negru absolut, necesar reproducerii de imagini perfecte. Dar contrastul şi, în general, diversitatea culorilor redate nu se rezumă doar la adâncimea punctului de negru, ci depind şi de cât de luminos poate deveni un ecran, când şi unde trebuie. Din acest motiv, noile televizoare Panasonic cu ecran OLED sunt prevăzute cu tehnologie HDR10+, care permite procesarea de informaţii dinamice pentru a ajusta luminozitatea în funcţie de scenă sau cadru. Rezultatul constă în îmbunătăţirea ratei de contrast, obţinerea de culori mai vii şi redarea de imagini realiste. Iar acestor îmbunătăţiri li se adaugă un nou procesor de imagine, care poate reproduce mai bine detaliile din scenele dificile, precum cele întunecate sau cele puternic luminate.

Combinarea acestor tehnologii a rezultat în dezvoltarea unei generaţii de televizoare capabile să ofere niveluri de calitate şi realism fără precedent. Astfel, le este permis pentru prima dată cinefililor să se bucure de filme redate la standarde de calitate cinematografice, fără să sacrifice confortul propriei locuinţe sau să facă alte compromisuri.

De altfel, calitatea superioară a televizoarelor Panasonic şi optimizarea acestora pentru filme sunt recunoscute chiar de către studiourile de la Hollywood, care le folosesc în etapa de post-producţie. Iar mulţumită diagonalelor generoase – de 55 şi, respectiv, 65” – atât pentru seria FZ950, cât şi pentru FZ800, niciun utilizator nu va simţi nevoia unui ecran mai mare, indiferent de dimensiunile camerei în care va fi acesta amplasat. Şi nu sunt ignorate nici măcar pretenţiile celor care îşi doresc şi un sunet desăvârşit pe lângă imaginea perfectă, căci modelele din seria FZ950 sunt prevăzute cu o soluţie audio Technics, care garantează un sunet puternic, bogat şi realist, lipsit de distorsiuni.

În concluzie, este pentru prima dată în istorie când cinefilii pot beneficia de experienţa cinematografică perfectă pe care şi-au dorit-o întotdeauna. Cu noile televizoare Panasonic cu ecran OLED, ei au posibilitatea de a reda filmele exact aşa cum au fost ele create de producător şi chiar pe aceleaşi ecrane pe care au fost produse, fără a renunţa la confortul propriei canapele.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News